Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 13 iunie 2021 20:02

IN MEMORIAM ION C. ȘTEFAN - TABLETĂ DE SCRIITOR - A TRĂI PLENAR

A trăi plenar înseamnă exista nu doar pentru tine, ci şi pentru ceilalţi. Oricare faptă a ta te reprezintă, dar devine evidentă şi în ochii celorlalţi. Tu eşti doar o parte dintr-o mare colectivitate, cu care trebuie să te armonizezi, aşa cum frunzele şi fructele se întâlnesc pe ramurile aceluiaşi pom. A trăi plenar înseamnă a acumula, a conştientiza, a aplica şi urma legile general umane, atât cele morale, cât şi cele juridice. Trecerea ta prin viaţă să pară o sărbătoare – o sărbătoare conştientizată, printr-o armonie de sine, într-o armonie general umană. Printr-o astfel de înţelegere, nu vei mai fi singur, nu te vei mai teme de neprevăzut, de greutăţile inerente, de piedicile pe care trebuie să le depăşeşti. Tu – mulţumit de tine; tu – propriul tău făuritor. Şi tot tu – acel surplus de fericire, pe care îl meriţi, pentru ceea ce ai înţeles şi ai împlinit.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.