La curtea lui Urmuz - Aforisme, ca poeme într-un vers
„În fiecare an trecem nepăsători prin ziua morţiinoastre”… Am citit cugetarea pe internet, într-o „colecţie de aforisme”, şi am fost uimit-cucerit de idee, deformulare, de profunzime. Autorul – Valeriu Butulescu, scriitor, Petroşani. Pentru că, se spune, nimic nu este întâmplător, foarte curând ne-am cunoscut, tot pe internet. „Un vers cât un poem de o sută de strofe”, l-am felicitat pe autor. Apoi am aflat mai multe: dl Butulescu este celebru în lume – se poate spune astfel despre cineva care are (cărţi de) aforisme traduse în câteva zeci de limbi, a scris poezie, eseuri, teatru, a tradus din poloneză şi spaniolă, dar a făcut un gen literar respectat din aforism, „specialitatea” sa, prezentă din plin şi în piesele pe care le-a scris. Primul volum i-a apărut la jumătatea anilor 1980, „Oaze de nisip”, EdituraLitera, Bucureşti. Am în faţă o antologie, „Fragmentarium”,tipărită de Scrisul Românesc, Craiova, în 2010. Fix1500 de aforisme (primul este chiar cel cu care amînceput rândurile de faţă), precedate de o frumoasăprefaţă semnată de Gheorghe Grigurcu şi urmate de
aproape 80 de pagini de extrase din cronici şiprefeţe ale cărţilor sale, de multe ori însoţite deimaginea copertelor respective. Întâlnim nume mariaici: Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, AlexŞtefănescu, Mircea Ionescu-Quintus şi încă mulţialţii, din România sau din lume, din Canada până înVietnam, cu trecere prin Olanda, Danemarca, Cehia,Bulgaria etc. Pe coperte, litere latine, slavone,arabe, extrem orientale.Evident, cititorul ar fi în câştig dacă aş relua aicicât mai multe aforisme din carte, dar amân deliciul,pentru a da o brumă de conţinut titlului, subliniindconţinutul poetic al rândurilor scrise de dl Butulescu.Suntem obişnuiţi cu umorul, ingeniozitatea, ironiaautorilor de aforisme, cu gândirea lor ascuţită,adesea paradoxală, cu abilitatea lor lingvistică, cuaplecarea spre moralitate (toate acestea se potspune şi pe seama epigramiştilor). Le are pe toateacestea autorul în discuţie, dar cea ce m-a atras şimă atrage (probabil că aici stă şi o parte dinexplicaţia succesului său) la aforismele sale estepoeticitatea lor. Multe, foarte multe (dar nu toate,desigur, nici nu ar trebui să fie astfel) dintre acesteasunt veritabile poeme într-un vers, un fel de „haiku-uri într-un vers” (nu ştiu cum se cere iertare înjaponeză…), cu sugestii care trec mult dincolo detext, iar asta fără ostentaţie, elegant, darpătrunzător. „Aforismele sale devin microeseuri”, îl
caracterizează, aforistic, Eugen Evu undeva. Sau/şimicropoeme, insist eu. Şi ilustrez, îndemnându-l pecititor să meargă la cărţile dlui Valeriu Butulescu:Sublimul, ca umbră a transparenţei. Cum mă simt? Ca un an în decembrie.Un peşte, înotând în propriile lacrimi. Când se termină jocul dragostei, privighetoareatace.Moartea. Oare e punct sau virgulă?Un copac desfrunzit care se încăpăţânează săfreamăte.Seara, ca o dimineaţă a nopţii.Veşnicie. Clepsidră fără nisip.Nimeni nu observă că vulturul e şchiop.Bufniţa este memoria nopţii.Uitare. Din memoria arborelui zboară ultimapasăre.Îmi scriu pe frunze setea de etern.Omul. O pasăre cu rău de înălţime.
