Tabiet cultural - 14 MAI 2021
Top 10 trădări din istoria României
- Mihai Viteazul: puternicul și temutul voievod al celor trei țări românești
În vara anului 1600, puterea lui Mihai Viteazul ajunsese la apogeu: el stăpânea acum toate cele trei trei țări românești, iar această izbândă îl făcuse pe cât de celebru, pe atât de respectat în Europa. Cu atât mai tragică pare prăbușirea sa, cu cât a venit foarte curând după acest moment de glorie. După opinia istoricului Constantin C. Giurescu, „Cauzele căderii lui Mihai au fost, pe de o parte, răscoala nobililor ardeleni și înțelegerea lor cu generalul imperial Basta, pe de altă parte, dușmănia polonilor.”. Generalul Basta era comandantul armatelor germane ale împăratului Rudolf al ÎI-lea de Habsburg, stapanitorul Sfântului Imperiu Român de Neam Germanic (un ansamblu de teritorii din Europa centrală, reunite. Interesat de o alianță cu Mihai Viteazul în vederea apărării împotriva expansiunii spre vest a Imperiului Otoman, împăratul Rudolf a dat, inițial, ajutor militar voievodului în acțiunile acestuia de extindere a stăpânirii sale peste cele trei țări românești. Nu a vrut, însă, să îl recunoască drept domn al Ardealului, dorind să păstreze pentru sine acest teritoriu și să-i acorde lui Mihai Viteazul doar funcția de guvernator. În 1601, după mai multe neînțelegeri și reconcilieri - de formă - cu generalul Basta, după mai multe confruntări cu nemeșii unguri din Ardeal, se punea din nou problema stăpânirii acestui teritoriu. Și, aici, Mihai Viteazul a fost prins - și a devenit victimă - în jocul de interese al marilor puteri și al reprezentanților acestora. Iată cum s-au succedat evenimentele, după descrierea aceluiași mare istoric citat mai sus: „La Turda, Mihai hotărî să-și despartă armata de aceea a lui Basta; voia să plece mai degrabă la Făgăraș, spre a-și vedea soția și copiii. Această despărțire însemna însă pentru domnul nostru libertatea de inițiativă. Basta, care știa că imperialilor le convenea mai mult o stăpânire directă asupra Ardealului, iar nu prin intermediul unei personalități atât de puternice, deci greu de maniat, cum era aceea a lui Mihai, se hotărî să împiedice - prin orice mijloace - o asemenea libertate. În zorii zilei când voievodul trebuia să plece spre Făgăraș, la 9/19 august 1601, el trimise un detașament de trei sute de germani și valoni, aceștia din urmă comandați de ofițerii Jacques Beauri și Mortague. Aveau ordin să-l aresteze pe Mihai, iar dacă se opune, să-l ucidă. Așa se și întâmplă. Intrând în cortul domnului, Beauri îi spuse: „ești prins”. Mihai rosti un singur cuvânt: „ba”, și dădu să pună mâna pe sabie. În aceeași clipă însă, un valon îl împușcă, un al doilea îi străpunse pieptul, alții îl loviră cu halebardele”. Și astfel, printr-un asasinat mârșav, s-a încheiat scurtă și glorioasă carieră de domn și de cuceritor a lui Mihai care a lăsat, totuși, în urmă, o imensă speranță: aceea că unirea celor trei țări românești era un fapt realizabil. Aveau să treacă mai mult de trei veacuri până să se întâmple din nou dar, în tot acest timp, nădejdea a fost hrănită și de faptul că, odinioară, cineva arătase că se poate.
