Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 19:04

Tabiet cultural - 10 MAI 2021

Top 10 trădări din istoria României
3. Asasinat de cei care ar fi trebuit să-l apere: Radu de la Afumați

Radu de la Afumați a domnit în Țara Românească între anii 1522 și 1529, cu mai multe întreruperi de câteva luni, care arată că țara trecea atunci printr-o perioada de mari tulburări: numeroși pretendenți își disputau tronul și, după cum balanța norocului înclina de partea unuia sau a altuia, ei stăpâneau pentru puțină vreme Valahia, pentru ca apoi să fie răsturnați și înlocuiți. Timp de câțiva ani, Radu de la Afumați a reușit, de fiecare dată, să-și doboare rivalii, astfel că, în această perioadă, stăpânirea asupra Țării Românești i-a aparținut în cea mai mare parte a timpului. După ce inițial se opusese turcilor, el a înțeles, în cele din urmă, că pentru a domni trebuia să aibă sprijinul Înaltei Porți otomane (așa erau vremurile!). Susținut de turci și de neamul Craioveștilor, o puternică familie de boieri din Oltenia, el a ocupat, în cele din urmă, tronul Valahiei, pe care l-a păstrat până în 1529.
Și aici i se încheie povestea - și totodată viață. Tragicul sau sfârșit e descris în chip impresionant de istoricul Constantin C. Giurescu; să-l cităm, așadar: „Recunoscut de turci și sprijinit de Craiovești, Radu ar fi putut domni vreme îndelungată dacă nu cădea victima unui complot ticălos. Spre sfârșitul anului 1528, o sumă de boieri […] nemulțumiți probabil de influența puternicei familii de peste Olt, se ridică împotriva domnului. Acesta, surprins, neavând la îndemână oastea spre a li se opune, e nevoit să fugă. […] pe drum, însă, boierii îl ajung la Râmnicu Vâlcea și, nerespectând nici lăcașul dumnezeiesc în care Radu se refugiase, îl ucid în bisericuța de pe dealul Cetățuii, sub ochii îngroziți ai preotului. [….] S-a întâmplat această mizerabilă crimă - unică prin împrejurările ei în istoria noastră - în ziua de 2 ianuarie 1529; ea pune în lumina cea mai urâtă boierimea munteană din acea vreme.”

 

Pin It