Despre limbă şi stilul literar (III) - Ion Luca Caragiale – O limbă cu rădăcini adânci…
Aspectul normat al limbii naţionale se numeşte limbă literară. Începuturile limbii literare se situează o dată cu apariţia tipăriturilor şi se formează îndeosebi în nordul Munteniei (Câmpulung, Curtea de Argeş, Târgovişte) şi sudul Ardealului (Braşov, Făgăraş, Sibiu) – centre cu o largă tradiţie culturală.
„Vorbele (despre jocul actorilor, pe scenă… n.n.) sunt instrumente moarte; ceea ce le dă viaţă şi putere sunt gândurile şi ideile, înţelesul. Acea dibăcie de a-ţi strecura cu o potrivită mişcare, în mersul preludiului etern, potrivita ta invenţie melodică de câteva tacte, acea virtuozitate, este aceea ce numim stilul. Îl prinde sau nu-l prinde… iată două expresiuni populare româneşti foarte ciudate, în care încape tot înţelesul frumosului: în ele se cuprinde tot ce poate cineva spune asupra artei, asupra talentului şi stilului… <<Sărmana limbă românească! Nu mai este, cum ar fi trebuit să fie, o plantă cultivată! A ajuns o buruiană sălbatică!... Multe vânturi au bătut-o! Odată o bătea vântul franţuzesc; acum o bate vântul nemţesc (şi englezesc n.n.) Noroc că mai are rădăcini adânci; altminteri, i s-ar stârpi soiul! Şi ar fi păcat de ea, fiindcă (nu ca s-o laud eu!) îngrijită, ce flori frumoase şi ce sănătos rod ar da această voinică buruiană de veacuri dispreţuită, cu care veacuri s-a hrănit şi ţinut sufletul unui întreg neam de oameni! Care cum se scoală astăzi o calcă-n picioare şi, drept îngrijire chip şi seamă şi spre păstrare, o opărăsc cu cerneală de scris şi de tipar; şi ea rabdă, ţinându-şi ascunsă puterea de viaţă în rădăcinile-i adânci, cât şi-o mai putea-o ţinea şi acolo: căci şi acolo a-nceput s-o prigonească şi s-o ajungă soarta rea prin aşa numitele metoade moderne>>… Dragii mei! Să nu uităm niciodată că semnele scrisului nostru sunt roadele gândirii noastre, cu multe necazuri şi răbdare cucerite de străvechii noştri părinţi. Să fim cu ele stăpâni severi, dar şi cuminţi şi omenoşi! Să nu le cruţăm când trebuie să ne slujească, dar nici să le punem cu de-a sila la slujbe nepotrivite cu puterea lor, căci în amândouă cazurile trădăm egal interesul nostru propriu, păgubind intenţiei gândirii noastre… Şi mai stăruitor vă rog luaţi cu dinadinsul aminte la punctuaţia mea, păstraţi-o cu toată scumpătatea.” (Din articolul „Peste 50 de ani”). (Va continua)
