La curtea lui Urmuz - Cicăneşti, dincolo de veacuri
Din numeroase şi evidente motive, am scris de multe ori despre Cicăneşti – şi o voi mai face, pentru că mereu mai aflu ceva, mereu mai apare măcar câte o ipoteză despre locurile „care mi-au înverzit genunchii” în copilărie.
Acum, prilejul îmi este oferit de o carte impresionantă, de la dimensiuni (peste 600 de pagini de format mare) la documentare şi, mai ales, la abordare-subiect. Este vorba despre „Arhivele transcendente. O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc”, scrisă de Constantin Giurginca şi apărută în 2020 la Editura Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti. Cartea este dedicată, semnificativ, „Înainte-mergătorului N. Densuşianu”, precum şi familiei autorului. La fel de semnificativ, pe prima copertă apare Sfinxul din Bucegi, într-o fotografie realmente enigmatică, iar pe coperta a patra apare un montaj conţinând Moşul (Sfinxul) Triformis din Munţii Călimani şi cei Trei Moşi ai Sfinxului din Bucegi. O istorie şi o geografie a pământurilor Daciei, „explicate” plecând de la mituri şi etimologie, mergând de la hiperboreeni la uriaşi/jidovi şi de la aceştia la turci şi tătari, cu majoritatea locurilor văzute „la pas” de venerabilul cercetător (octogenar, profesor de limba română „la origine”). O prezentare mai detaliată şi mai „de specialitate” a cărţii poate fi găsită în numerele din decembrie 2020 şi martie, aprilie, mai 2021 ale revistei „Curtea de la Argeş”.
Aici, sar direct la pagina 73 a cărţii şi reiau un întreg paragraf:
„În dialectele sud-dunărene s-a păstrat forma tigan, cigan, cu sensul de vârf, de înalt, alunecat semantic spre sensul de conducător (primul). La poalele sudice ale Făgăraşului există un sat de oieri, Cicăneşti, şi azi singurii stăpâni ai turmelor de oi şi ai munţilor unde păstoresc, sat care şi-ar trage numele de la un căpitan strămoş al lor, Cican, ce ar fi primit drept recompensă de la unul dintre domnitorii Basarabi (dintre întemeietorii voievozi Basarabi) stăpânirea asupra locului unde se află satul şi asupra unor munţi unde să păstorească, titlu câştigat în urma unor fapte de biruinţă asupra hoardelor tătare năvălite şi în munţii noştri. Eu cred că acel căpitan de plai Cican avea un nume provenit dintr-o poreclă (al doilea nume la români) ce ar fi însemnat înaltul, puternicul, prea puternicul.”
Nu dă autorul nicio referinţă bibliografică. L-am căutat, l-am găsit, am vorbit la telefon, i-am trimis monografia comunei Cicăneşti, scrisă de Spiridon Cristocea şi Marius Păduraru cu vreo doisprezece ani în urmă (Ed. Ordessos, Piteşti, 2009), unde, la pagina 32, cu referire la „Toponimia satelor componente”, scrie că, „cam prin anii 700-800 după Christos, de frica barbarilor, trăia pe un munte din stânga Argeşului, numit Muntele Cicanu, stăpânit pe atunci de locuitorii din Corbeni, un Ion Cicanu cu familia şi neamurile lui. Părăsind muntele cu toţi ai lui, Ion Cicanu a mers pe Argeş în jos”… şi a întemeiat, pe valea Băneasa, aşezarea Cicăneşti… Legenda a fost consemnată de învăţătorul Petre Oprică, în 1942, în „Monografia Şcoalei Cicăneşti – Argeş”; găsiţi detalii în monografia comunei.
Domnul Giurginca e fost pur şi simplu entuziast, dar şi mai mult de atât atunci când a găsit în carte referirea la Dealul Ciora. Cioară, într-o pronunţie străveche spune dumnealui. Când a mai auzit şi de biserica medievală descoperită în Sălişte, de monedele de aur şi argint găsite pe Albeasca, Băneasa din legendă, a promis ferm că vine să vadă cu ochii lui locurile. Sper să-i îngăduie vârsta, să ne îngăduie tuturor corona-pandemiile. Cu ocazia asta, o să urc şi eu pe Dealul Ciora, pe lângă care am trecut, probabil, de sute de ori în copilărie, dar spre care nu m-am abătut niciodată…
