La curtea lui Urmuz - O schimbare mai profundă decât credem
Spuneam data trecută că, prin plecarea în Lumea de Lumină a mai multor seniori ai culturii locale, se încheie o vreme care nu se va mai întoarce. De fapt, lucrurile sunt mult mai adânci, nu ne privesc numai pe noi. Pentru că multe se schimbă în lume, în cultura lumii, inclusiv în ceea ce priveşte România şi, deci, şi Argeşul de Sus. Oricât vom dori şi oricât vom încerca să continuăm, aşa cum a fost nu va mai fi. Covidul ne va mai bântui o vreme, obişnuinţele lui, sechele psiho-sociale, nu medicale, ne vor marca pentru şi mai multă vreme. Vrând-nevrând, nefericita expresie "distanţare socială" ne-a intrat în obişnuinţă, pentru că frica este un drog puternic, mai puternic decât nevoia de cultură, fiind mai spre baza piramidei nevoilor umane.
Apoi, mai e ceva, mult mai general şi mai insidios-structural, cu adevărat o schimbare de vremuri, de paradigmă, în toată lumea. Globalizarea, comunicarea (prin intermediul ecranelor de tot felul), digitalizarea pot forma lista scurtă a cauzelor. Iar urmările sunt dramatice, profunde, neaşteptate.
Generaţia seniorilor a făcut CARTE la şcoală, nu TABLETĂ, a avut ore de caligrafie, a crescut adică cu respect pentru textul scris, impregnat pe hârtie, cu respect pentru limba română. Dar, "S-a dus viaţa falnicei Veneţii…" Nu englezismele sunt problema, ci prescurtările, graba, superficialitatea, pierderea obişnuinţei de a scrie cu mâna, ba chiar şi a obişnuinţei de a citi texte lungi. Ceea ce scriau cei dinainte rămânea pe hârtie, cu autor identificabil, mai devreme sau mai târziu greşelile se decontau. De-acum – efemeride! "Verba volant, scripta manent" a devenit… volant! Litere pe ecran, deci în nori, cu durata de-o clipă. Cuvinte fără vocale, eventual din engleză, eventual alese dintr-o ofertă a "aplicaţiei", emoticoane – oho! câte emoţii conţin toate acestea!... Au dispărut scrisorile, dispar şi cărţile poştale. Dispar manuscrisele de scriitor. Cufărul lui Eminescu ţine de secolul XIX, lădoiul de un metru cub al lui Urmuz ţine de secolul XX. Ce aproape ne sună, celor care priveam spre depărtare când vorbeam despre anul 2000, ce departe este dacă ne gândim la câte s-au întâmplat din anul 200 până acum!... Mai sunt scriitori care scriu pe hârtie, poeţii vor fi cei mai îndărătnici, dar case memoriale nu vor mai exista, căci nu pot aduna ca exponate… laptopuri.
Apoi, limba însăşi. Se spune că limba română este ospitalieră (împrumută cu mare uşurinţă cuvinte străine), dar autoritară (adaptează ferm tot ce împrumută). Aşa era până mai ieri… O glumă despre ardeleni, care ar putea să fie neglumă, căci are miez (filologic), pretinde că prin unele locuri ardelenii spun "cheleretă" la ceasul de buzunar, explicaţia fiind că aşa se întrebau soldaţii lui Napoleon, revenind după 1812 (nu foarte entuziaşti…) din Rusia, înainte de a-şi scoate numitul obiect din buzunarul vestonului: quelle heure est-il? Ilustrare perfectă, extremă, a autorităţii limbii române. Da, dar, dacă ştim cum scriem, aşa vom şi pronunţa (ca în celebra replică "Monsieur scriem, monsieur zicem"). Iar în ultima vreme, tot mai mulţi români… ştiu cum se scrie, în engleză, franceză, germană. Probabil că vom scrie tot mai mult ca în limbile de origine. Avem deja semne în acest sens: "mass-media" se scrie cu dublu s şi cu cratimă, nu "masmedia", cum ar fi fost tradiţional (dar e substantiv feminin, singular, se declină ca atare, ceva-ceva autoritate ne-a rămas…). Pariul meu cu viitorul imediat: cum se va scrie oficial, în următoarea ediţie a DOOM-ului, "uichend" sau "week-end"? Mi-ar plăcea să fie primul, ar fi în spiritul limbii române, dar aproape sigur va fi al doilea… Iar din tastatură vom scrie wk-ed… Ce va înţelege destinatarul/a din asta, e treaba lui/ei - că şi el/ea ne scrie la fel!...
