Tabiet cultural - 25 MARTIE 2021
De ce a murit Dinu Lipatti, cel mai mare pianist român, la 33 de ani?
Acum mai bine de o sută de ani, la 19 martie 1917, cu o Românie în plin război, se năştea la Bucureşti pianistul Dinu Lipatti. Longevitatea pare să fie darul rar al pianiştilor. Nume mari din lumea muzicii, cum ar fi William Kapell, Julius Katchen şi Dinu Lipatti au murit de tineri. Acesta din urmă a trăit doar 33 de ani, o boală cruntă întunecându-i ultimii ani de viaţă. A crescut într-o familie de muzicieni - mama sa pianistă, iar tatăl său violonist care studiase cu renumitul pedagog Carl Flesch şi Pablo de Sarasate. De parcă tânărul Dinu ar fi avut nevoie de o instruire suplimentară, naşul său nu a fost nimeni altul decât violonistul şi compozitorul George Enescu. A început lecţiile cu mama sa la patru ani şi a câştigat numeroase premii, nu doar pentru interpretările de excepţie la pian, ci şi pentru compoziţiile sale. Cariera sa a fost întreruptă de cel De-al Doilea Război Mondial. În anul 1943, pe când avea 26 de ani, a apărut misterioasa sa boală: leucemie. El a rămas într-o stare de sănătate precară pentru tot restul vieţii sale. Încă din pruncie a fost un copil slab şi, ca atare, o mare parte din educaţia generală s-a desfăşurat acasă. Medicii nedumeriţi, în încercările lor disperate de a găsi o soluţie, au administrat tratamente ezoterice, neştiind că aceste simptome sunt ale leucemiei, boală numită şi Boala lui Hodgkin. Avea un singur plămân funcţional ("plămânul meu de existenţă") şi abia în 1947, anul în care Lipatti s-a căsătorit cu colega pianistă Madeleine Cantacuzène, a fost pus în cele din urmă un diagnostic. Sănătatea sa s-a deteriorat atât de mult încât a trebuit să-şi reducă concertele şi activitatea sa de muzician. A continuat să predea la Conservatorul din Geneva, unde fusese numit profesor, iar în timpul tratamentului pe care îl făcea, primind cortizon, a realizat multe dintre înregistrările atât de apreciate astăzi. Cu toate acestea, medicaţia primită nu a reuşit să rezolve problema de sănătate, astfel că injecţiile cu cortizon i-au umflat atât de mult braţul stâng, încât costumele sale au avut nevoie de modificări pentru a ascunde desfigurarea. În ciuda anulărilor frecvente cauzate de probleme de sănătate, Lipatti a concertat în toată Europa în săli pline de audienţe care auziseră vorbind despre un pianist care a adus o profunzime inimaginabilă interpretărilor sale.
El făcea săptămânal transfuzii de sânge şi, în 1949, a fost forţat să renunţe la postul de profesor. Apregătit un "program mai puţin obositor" (Bach Partita nr. 1, Sonata Mozart nr. 8, 2 Schubert Impromptus şi valsurile Chopin) şi a renunţat la repertoriile sale pentru a-şi păstra puterea. Înainte de moartea sa, Lipatti era considerat unul dintre cei mai mari pianişti şi muzicieni care au înfrumuseţat scena concertelor de pian. Marele pianist a murit la 2 decembrie 1950, la doar 33 de ani, însă nu din cauza leucemiei care l-a chinuit de ani de zile, nici din cauza diferitelor tratamente medicale care i-au devastat corpul, ci din cauza unui abces pe singurul său plămân care funcţiona, trecând neobservat de medicul curant.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
