In Memoriam prof. Constantin Voiculescu - Despre comportament şi imitaţie în societatea română contemporană
A imita înseamnă a reproduce felul de comportare al cuiva: felul de a vorbi, de a cânta şi dansa, gesturile caracteristice ale cuiva (conform DEX al limbii române). De reţinut însă că imitarea excesivă duce la pierderea identităţii, de la cea individuală până la cea etnică. Este adevărat că, în relaţiile dintre oameni, e nevoie de modele, dar de modele în gândire şi înţelepciune. A avea modele pentru cunoaşterea şi respectarea valorilor superioare: ale credinţei, ale cunoaşterii, etice şi estetice - după care trebuie să se ghideze omul în societate nu înseamnă a imita din snobism. Spiritul existenţial al omenirii a fost şi este gregarismul - instinct care îndeamnă pe oameni să se supună orbeşte, să-şi piardă individualitatea în mulţime şi să acţioneze la fel, în acelaşi mod ca ceilalţi (precum la meciurile de fotbal). Dar cum îşi poate păstra omul propria-i identitate în cadrul multitudinii relaţiilor din societate? Mari înţelepţi ai lumii: filozofi, psihologi şi pedagogi, moralişti şi sociologi spun că identitatea se poate păstra doar prin educaţie: în familie, în şcoală, în societate. Marele filozof german Kant afirma: "O educaţie bună este izvorul întregului bine în lume." Familia, şcoala şi toţi factorii educaţionali din societate, mai ales mass-media, ar trebui să-i orienteze pe cei în formare - copii, adolescenţi şi tineri - spre ordine morală, spre stăpânirea de sine, spre virtute. Numai prin educaţie se stăpânesc instinctele primare, se previn mânia şi violenţa. Omul educat găseşte în orice situaţie o rază de calm, de potolire a pornirilor instinctuale. Un filozof chinez spunea: "Cine ştie să se stăpânească dobândeşte limpede vedere; vederea limpede duce la calm; calmul îngăduie omului să cerceteze atent lucrurile, iar aceasta ajută pe om să-şi atingă scopul". Numai prin educaţie, în formele ei multiple se formează şi se perfecţionează caracterul omului, iar acesta lărgeşte sufletul şi înalţă gândirea, înnobilează simţirea şi ridică sentimentul demnităţii. Educatorul (familia, şcoala, societatea) trebuie să-i convingă pe cei în formare că numai raţiunea trebuie să le dirijeze comportamentul. Raţiunea şi voinţa îi călăuzesc omului conduita în societate. Iar ca societatea să nu mai înregistreze atâtea furturi, jafuri şi tâlhării, scandaluri şi agresiuni de tot felul trebuie să apeleze la toate mijloacele educaţionale, printre care munca are rolul fundamental. Munca este, fără îndoială, condiţia vieţii. Numai munca dirijată de raţiune duce la sănătate fizică şi morală, la bunătate şi omenie. Munca, libertatea şi respectarea adevărului sunt condiţii indispensabile ale vieţii oamenilor în societate. Educarea oamenilor în societate se face prin muncă în folosul comunităţii, prin pedepsirea celor răi, prin modele de urmat, prin sfaturi înţelepte, prin impunerea valorilor superioare şi prin respectarea legilor de convieţuire socială. Modelul spre care trebuie să tindă orice persoană este omul înţelept, model care implică echilibrul sufletesc, bun simţ, cultură, experienţă de viaţă, cenzura raţiunii. Numai prin controlul raţiunii - impus de voinţă - se pot stăpâni instinctele, mânia, vulgaritatea în gesturi şi vorbe, tendinţa ridicolă de a imita din snobism ceea ce nu trebuie imitat: extravaganţa în gesturi, în comportare, îmbrăcăminte, în felul de a vorbi şi de a împodobi capul şi membrele corpului etc. În vorbire, e bine să renunţăm la clişeele verbale care sunt mai mult decât ridicole. În relaţiile interumane e bine să ne conducem după sfatul celor înţelepţi, care ne spun că, în orice împrejurare, cugetul trebuie să preceadă fapta, iar hotărârea prin cuget devine conduită morală în slujba unor scopuri nobile, umanitare. Din relaţiile interumane trebuie eliminate ura şi duşmănia, minciuna şi ipocrizia. Doi mari poeţi români au scris versuri memorabile despre ură şi minciună: "Când am fost ură, am fost mare,/ Dar astăzi, cu desăvârşire/ Sunt mare, căci mă simt iubire./ Sunt mare, căci mă simt iertare./ Eşti mare când n-ai îndurare,/ Dar te ridici mai sus de fire/ Când ţi-este inima iubire,/ Când ţi-este sufletul iertare./ Ştiu: toate sunt o-ndurerare,/ Prin viaţă trecem în neştire,/ Dar mângâierea e-n iubire,/ De-ar fi restriştea cât de mare/ Şi înălţarea e-n iertare". Al. Macedonski: "Rondelul meu".
Iată, deci, spre ce valori ne îndreaptă acest mare poet în rondelul său: iubire, omenie, iertare. Despre minciună, Vasile Militaru ne-a lăsat acest catren: "Când te-a ridicat minciuna,/ Te dărâmă orice râmă;/ Adevărul de te-nalţă/ Nimeni nu te mai dărâmă." Valoarea spre care ne îndeamnă poetul este adevărul. Trăsăturile negative de caracter pot şi trebuie să fie înlocuite, prin educaţie permanentă, cu trăsături pozitive, precum cele stabilite de morala filozofică, numite "virtuţi cardinale": înţelepciune, cinste, cumpătare, curaj. Să nu uităm, însă, de virtuţile teologice stabilite de morala creştină, numite virtuţi pauline (după numele Sfântului Apostol Pavel): credinţa, speranţa, dragostea. În relaţiile dintre oameni, raţiunea îşi asociază cumpătarea, clemenţa, generozitatea şi alte calităţi. Respinge trivialitatea, sarcasmul şi alte asemenea aspecte ale caracterului. Despre sarcasm, istoricul şi criticul literar Garabet Ibrăileanu ne-a lăsat o frumoasă cugetare: "În pădurea primitivă - ciomagul, în societate - sarcasmul. Expresia sentimentului e aceeaşi: arătarea caninilor". Factorii educaţionali ar trebui să aibă în vedere sfaturile şi îndemnurile celor înţelepţi.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
