Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 23:30

Tabiet cultural - 18 MARTIE 2021

Care este cea mai izolată mănăstire din România?

În apropierea Băilor Olăneşti, în Vâlcea, se află Schitul Iezer. Această mănăstire este considerată cea mai veche din ţara noastră. Potrivit datelor istorice, primii ctitori ai lăcaşului de cult, menţionaţi în pomelnic, au fost Radu cel Mare (1377-1383) şi fiul său, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Odată cu trecerea timpului, clădirea s-a degradat, însă a fost refăcută în anul 1559, la 500 m distanţă de cea veche. Noul schit a fost ridicat de voievodul Mircea Ciobanu împreună cu soţia lui, Chiajna, fiica voievodului Petru Rareş (1527-1546). După refacerea lăcaşului sfânt, acolo s-au adăpostit 300 de călugări. Majoritatea dintre ei trăiau în mănăstire, însă alţii alegeau sihăstria, venind doar la slujba de duminică sau în zilele de sărbători. Actuala biserică a fost zidită de episcopul Ilarion şi schimonahul Antonie. Acesta din urmă şi-a donat toate economiile şi a lucrat personal la construcţia ei. Pentru faptele sale, schimonahul Antonie a fost canonizat sub numele de Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru. Iniţial, Antonie a vrut să meargă la Muntele Athos, însă a fost a tras de episcopul Ilarion la Schitul Iezer. Chiliile zidite de Cuviosul Antonie se păstrează şi în prezent. Din anul 1998, lăcaşul are o nouă biserică şi o obşte de maici, care vor să ducă mai departe tradiţia monahală de secole.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
 
Pin It