Tabiet cultural - 12 MARTIE 2021

Marin Preda a cerut-o pe Aurora de soţie la o zi după ce a cunoscut-o
Marin Preda a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în comunism, pe care l-a criticat în particular, însă l-a şi legitimat prin scrierile sale, începând cu volumul doi din "Moromeţii". Un intelectual cu un raţionament desăvârşit, a rămas totuşi conştient de nedreptăţile generate de ideologia comunistă. Ultimul său roman, "Cel mai iubit dintre pământeni", din anul 1980, a fost considerat o critică dură asupra regimului lui Nicolae Ceauşescu. Există chiar un zvon că Marin Preda i-ar fi spus lui Nicolae Ceauşescu, în anii ’70, că viziunea comunistă era una greşită. "Dacă vreţi să introduceţi realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid", i-ar fi spus scriitorul liderului comunist. Romancierul a avut o viaţă plină de aventură, fiind căsătorit cu trei femei: Aurora Cornu, Eta Wexler şi Elena Preda. Nu multă lume ştie, însă, că Aurora este femeia care l-a făcut pe Marin Preda să scrie prima sa scrisoare de dragoste. Scriitorul, o fire romantică, nu a rezistat pasiunii şi a cerut-o de soţie a doua zi după ce a cunoscut-o. "Până la Marin nici n-am băgat de seamă că aş fi frumoasă. Marin mi-a descoperit frumuseţea. Eram periculoasă, o bucată de uraniu, ca în fotografia pe care mi-a făcut-o Aurel Bauh. Mă mir că Marin a îndrăznit să mă ia de nevastă. Eu, dacă eram bărbat, aş fi fugit de mine", a declarat Aurora Cornu într-un interviu după mulţi ani. Cei doi s-au cunoscut în anul 1952, la cantina Uniunii Scriitorilor, şi nimic nu anunţa marea iubire care avea să se declanşeze. Aceştia s-au ignorat la prima vedere, însă, după 2 ani, s-au revăzut la mare, când s-au certat pe o cameră de hotel unde se cazase ea, deşi, iniţial, îi fusese repartizată lui. Marin Preda avea 32 de ani, iar Aurora Cornu era o tânără poetă, frumoasă, de 20 de ani. Căsnicia celor doi a fost una destul de scurtă, între anii 1955 şi 1959 sau 1960. În timpul relaţiei, Aurora Cornu a descoperit manuscrisul "Moromeţii" într-un sertar şi l-a îndemnat pe Marin Preda să îl publice. În ultimii săi ani de viaţă, scriitorul devenise tot mai vehement în a critica regimul comunist sub care era condusă România. În noaptea de 15 spre 16 mai a anului 1980 acesta a fost găsit mort în camera cu numărul 6 din vila de creaţie de la Mogoşoaia, înecat în somn în propria vomă, după o noapte în care consumase alcool din abundenţă. Avea numai 57 de ani. Concidenţa face ca Preda să sfârşească chiar în anul în care publicase ultimul său roman, "Cel mai iubit dintre pământeni", o lucrare din care reieşeau ororile regimului comunist. Speriată de comunism, Aurora Cornu a părăsit România şi a trăit mai mult la Paris şi la New York.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
