Reper istoric - 11 martie 2021
11 martie 1871 - Începe guvernarea cabinetului conservator prezidat de Lascăr Catargiu ("marea guvernare conservatoare", până în 04.04.1876), care a pus bazele constituirii Partidului Politic Conservator. Faţă de continuarea manifestărilor antigermane, domnitorul Carol I a convocat guvernul şi a luat hotărârea de a părăsi ţara. Renunţă la ideea abdicării, cu condiţia constituirii unui guvern care să obţină votarea bugetului şi să rezolve problema concesionării căilor ferate. Guvernul liberal condus de Ion Ghica demisionează. Lascăr Catargiu îşi ia răspunderea formării noului guvern. Catargiu a format, pentru prima dată în istoria română, la 22 martie 1871, un cabinet conservator stabil, care va rămâne la putere până în aprilie 1876. La 12 aprilie 1876 Catargiu a demisionat, fiind urmat în funcţie la 9 mai de către Manolache Costache Epureanu. Născut în Iaşi, în noiembrie 1823, Catargiu aparţinea unei vechi familii muntene. A aderat la petiţia-proclamaţie adresată domnitorului Mihail Sturza la 28 martie 1848, ceea ce a dus la surghiunirea sa pe una din moşiile familiei sale din ţinutul Neamţ. Prin politica sa, care a prevenit o revoluţie şi a revitalizat popularitatea coroanei, a fost considerat ca nepatriot şi reacţionar de liberali, care au ajuns la putere în 1876; o propunere de a demite întreg cabinetul Catargiu a fost retrasă în 1878. În anul 1884 Catargiu a unit partidul său cu o grupare liberală dizidentă, condusă de Gheorghe Vernescu, pentru a forma Partidul Liberal Conservator, în care Catargiu şi Petre Carp îşi disputau conducerea partidului. Pentru a realiza această fuziune, Catargiu a fost nevoit să adere la anumite principii liberale: descentralizarea administrativă şi libertatea presei. Noul partid va constitui cel mai important element al aşa-numitei "Opoziţii Unite", faţă de guvernul liberal Brătianu, dar conservatorii s-au dovedit ineficienţi în parlament între 1883 şi 1888. Catargiu a rămas în opoziţie până în 1889, când a format un nou cabinet, fiind ministru al internelor, dar acest cabinet a căzut după doar şapte luni. În guvernul Florescu din martie 1891, a ocupat aceeaşi poziţie, iar din noiembrie 1891 va deveni din nou preşedinte al aşa-numitului "mare guvern conservator" care reprezenta un partid conservator unificat (prin unificarea dintre liberal-conservatori şi conservatorii "puri" conduşi de Nicolae Filipescu), păstrându-şi funcţia până în 1896. În această perioadă a fost responsabil pentru câteva reforme utile, mai ales financiare şi comerciale. A murit la Bucureşti, la data de 11 aprilie 1899.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
