Adeziunea argeşenilor şi muscelenilor faţă de pandurii şi programul Revoluţiei conduse de "Domnul Tudor" în anul 1821
Revoluţia de la 1821, pornită din Padeşul Cloşanilor din Mehedinţi, la 23 ianuarie, când Adunarea Norodului, în frunte cu slugerul Tudor din Vladimiri (1780-1821), pornise spre capitală ca să instaureze o nouă ordine, pe baze de libertate naţională şi dreptate socială, s-a impus în istoria românilor drept cea mai mare ridicare populară de la început de epocă modernă. În cadrul Revoluţiei de la 1821, conduse de "Domnul Tudor", cum îi spuneau ţăranii din judeţul Argeş, s-a constituit cadrul desfăşurării unor importante şi semnificative evenimente, prin care se demonstrează ataşamentul populaţiei din această parte a ţării la acţiunile privind afirmarea independenţei şi naţiunii române. Vestea pornirii Revoluţiei şi a ridicării Olteniei, marşul spre Capitală şi sprijinul unor boieri şi notabili ai Craiovei şi Divanului de la Bucureşti au influenţat toate celelalte provincii istorice româneşti. Piteştiul devenise un loc însemnat de adăpostire, concentrare şi punct strategic al Adunării Norodului şi chiar al Eteriei lui Alexandru Ipsilanti, prin căpitanul Iordache Olimpiotul din fruntea arnăuţilor. Prin Piteşti, Tudor a făcut legătura cu garnizoanele de panduri din Oltenia, cu taberele de la mănăstirile Ţânţăreni, Motru, Strehaia, Polovragi, Crasna şi Tismana. În drumul său spre Oltenia, la 19 ianuarie 1821, "Domnul Tudor" s-a oprit şi în oraşul Piteşti. Cu acest prilej, un negustor local nota: "Un grup de 30 de arnăuţi bine înarmaţi şi călări au apărut în mod neaşteptat la Piteşti, de unde, fără să fi comis vreo silnicie, s-au îndreptat spre judeţul Vâlcea". Tudor a străbătut numeroase sate din Argeş şi Muscel, dându-şi seama că mulţi ţărani oropsiţi îi vor fi alături în acţiunea sa de a stabili dreptatea socială. La 7 martie 1821, au fost rânduiţi la Piteşti 100 de panduri călări, conduşi de Simion Mehedinţeanu. Dintr-un document din 8 aprilie 1821 reiese că pentru întreţinerea pandurilor, locuitorii oraşului s-au obligat de bunăvoie să contribuie, fiecare după puterea lui, atât cu bani, cât şi cu alimente. În document se scrie: "Noi, locuitorii ce ne aflăm aici în oraşul Piteşti, meşteri, negustori şi alţii de orice breaslă, încredinţăm prin aceasta că pentru cheltuielile ce au urmat cu hrana şi mulţumirea dumnealui căpitan Simion şi a ostaşilor, ce au fost rânduiţi de Tudor Vladimirescu (…) ne-am învoit cu toţii între noi să plătim până la un ban analoghia ce va ajunge la fieştecarele, după starea şi puterea sa" (Documente privind istoria României, 1959, p. 47). Sprijinul piteştenilor reprezenta o mare importanţă, recunoscută printre altele şi în "Proclamaţia de la Bolintin", din 16 martie 1821, adresată locuitorilor din Bucureşti, în care Tudor preciza că şi oraşul Piteşti era de partea revoluţionarilor. Adeziunea argeşenilor faţă de panduri şi programul revoluţionar s-a relevat şi prin contribuţii la întreţinerea cu alimente, bani şi adăposturi. Lupta românilor împotriva regimului turco-fanariot a fost legată şi de familia Goleştilor din Muscel. Fraţii Nicolae, Gheorghe şi Constantin R. Golescu au fost participanţi activi ai Revoluţiei. Nicolae Golescu, supranumit "deli-aga" (1772-1829) este singurul dintre cei trei fraţi Goleşti care a rămas în ţară pe tot timpul Revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu, fiind în înţelegere cu acesta. El se afla printre cei 55 de boieri care rămăseseră în Bucureşti la sosirea lui Tudor. Prezenţa lui în Bucureşti şi în timpul guvernării revoluţionare arăta colaborarea lui cu Tudor din Vladimiri. Nici el şi nici fraţii lui nu au semnat scrisoarea boierilor din 30 ianuarie 1821 prin care cereau supunere lui Tudor, în schimb, Nicolae şi Constantin (Dinicu) Golescu au subscris, la 23 martie 1821, "Cartea de Adeverire" ce s-a dat lui Tudor, prin care se declara că acţiunea acestuia este "folositoare şi norodului spre uşurinţă" (vezi Vasile Novac, Mari personalităţi politice româneşti, Ed.Paralela 45, p. 21). "Domnul Tudor" a stat câteva zile (18-21 mai 1821) la Goleşti, iar în preajmă era Tabăra Adunării Norodului, ce cârmuise ţara între 17 martie şi 15 mai 1821. La Goleşti, Tudor şi-a aşezat tabăra în faţa conacului, iar el s-a instalat în foişorul de deasupra porţilor de intrare în incintă, unde a avut loc întâlnirea cu Iordache Olimpiotul, la stăruinţa acestuia. Olimpiotul ocupase deja Piteştiul, eteriştii şi arnăuţii fiind încartiruiţi în hanul şi curţile Bisericii Mavrodolu. Izolat de panduri, în turnul porţii de la Goleşti, prin unităţi subordonate complotiştilor, slugerul Tudor a fost ridicat de Iordache Olimpiotul în ziua de 21 mai. În odaia din foişor a fost arestat printr-o tragică neînţelegere, pricinuită de intrigi eteriste. A fost adus la Piteşti, în hanul bisericii Mavrodolu, de către eteriştii căpitanului Iordache Olimpiotul. Grupul de eterişti s-a îndreptat apoi, prin Câmpulung, la Târgovişte, unde Alexandru Ipsilanti l-a acuzat de trădare şi "legături ascunse cu turcii", iar după un simulacru de judecată, în temeiul Codului militar al Eteriei, Tudor Vladimirescu a fost omorât în noaptea de 26 spre 27 mai 1821. "Vreţi să mă vedeţi omorât ? Eu nu mă tem de moarte. Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a fi ridicat steagul spre a cere dreptul patriei mele, m-am îmbrăcat cu cămaşa morţii" (Zilot Românul). Omul politic Ion Ghica spunea: "Sacrificiul lui Tudor Vladimirescu a fost un act de cel mai mare patriotism. El a început ca un erou şi a sfârşit ca un martir, deschizându-ne calea spre redobândirea drepturilor naţionale". Evenimentele de la 1821 au arătat că a venit vremea revoluţiilor moderne şi în Ţările Române, pentru eliberarea naţională şi socială, pentru înlăturarea sistemelor fanariot şi otoman.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
