La curtea lui Urmuz - Istorii cu pânzare şi pânzăreni
Nu căutaţi în dicţionar cuvintele din titlu, găsiţi numai „pânzar” = (înv.) ţesător sau negustor de pânzeturi, în timp ce aici „pânzar” este un „tip perimat de vase negustoreşti şi ostăşeşti româneşti”, „un tip aparte de vase construite de români”. Am citat de pe „pagina de gardă” a unui manuscris care a împlinit o jumătate de secol: Nicolae M. Balotă semnează cu cerneală albastră o copie dactilografiată şi cartonată, pe 18 decembrie 1969. Pentru că nimic nu este întâmplător, se spune, am intrat în posesia manuscrisului pe 17 decembrie 2020 şi l-am scanat a doua zi, deci pe 18 decembrie.
Cititorul ştie probabil cine este autorul, pentru că a mai fost vorba despre el în ziar şi în revista „Curtea de la Argeş”. Urmaş al boierilor Balotă de pe Topolog, născut pe 10 februarie 1894, voluntar în Primul Război Mondial, rănit de mai multe ori (experienţa frontului este povestită, la prima mână, în impresionantul volum „Războiul văzut de soldaţi (1916 - 1919)”, apărut în 2019 la Editura Tiparg, Piteşti), ajuns comandor, „comandant maritim de cursă lungă”, cum însuşi semnează, autor după Al Doilea Război a mai multor cărţi rămase în manuscris - memorii, romane, o amplă istorie a marinei româneşti, ba chiar şi piese de teatru. Istoria marinei este numită „România marinară” şi are patru volume de câte cinci-şase sute de pagini fiecare. Unele capitole sunt literaturizate, altele sunt prezentări atent documentate, cu fotografii şi date de arhivă. Dintre capitolele în care ficţiunea completează informaţia istorică, autorul însuşi a ales trei „istorii” pe care le-a dactilografiat separat - ele fac acum obiectul unui volum intitulat chiar „Trei istorii cu pânzare şi pânzăreni” care a apărut de curând în „Biblioteca revistei Curtea de la Argeş”, la numărul 26 în serie, tot la Editura Tiparg.
Am reluat la începutul cărţii spusa autorului: „Nu trebuie să existe român care îşi iubeşte ţara să nu cunoască aceste trei episoade de mare bravură ale trecutelor vieţi de marinari ai neamului, păstrate prin hrisoave şi-n popor.”
Cele trei episoade sunt: 1. Bătăliile navale dintre moldoveni şi turci pe Marea Neagră, sub Ştefan Vodă cel Mare, la 1473, 1475 şi 1484; 2. Marele spătar Moise Pâslaru, căpetenia vătafilor de pânzare ostăşeşti, în luptă cu galerele otomane pe Marea Neagră, la 8 iunie 1574, sub Ion Vodă cel Cumplit; 3. Peripeţiile unui vătaf de pânzar negustoresc pe timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Şi nu e vorba numai despre bătălii, nici măcar în primele două. De pildă, după ce Ion Vodă cel Cumplit este ucis de turci, în urma trădării sale de către boieri, prietenul său din copilărie, Moise Pâslaru, fiul morarului de lângă Soroca, pe Nistru, îl răzbună pe domn, ucigând doi dintre boierii trădători, în urma unor urmăriri „de capă şi spadă” de tot interesul literar. De fapt, în stilul cunoscut al autorului, textul este alert, atrăgător, realist - se întrevede experienţa de navigator, dar şi documentarea grijulie.
„România marinară” mai conţine şi alte episoade care pot fi selectate pentru o carte separată, de ficţiune (cu introduceri însă - e şi cazul celor trei „istorii” de aici - menite să dea autenticitate şi plauzibilitate întâmplărilor). Spuneam şi în prefaţa cărţii, este păcat că autorul nu a apucat să publice dintre scrierile sale în timpul vieţii (de fapt, a publicat un volum de sonete marinăreşti, în 1938, şi, în colaborare, un volum de povestiri, în 1984, an în care a şi murit, fără să apuce să-şi vadă cartea publicată). S-a pierdut, probabil, un scriitor de tot interesul. Să sperăm că cineva-cândva va duce spre tipar „România marinară”, cartea vieţii sale, în întregime - ceea ce nu e deloc un lucru simplu, editorial vorbind.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
