Tabiet cultural - 1 MARTIE 2021

Sărbătorile și tradițiile lunii MARTIE
Prima lună de primăvară aduce o serie de sărbători, tradiții și obiceiuri îndrăgite de oameni de toate vârstele. Odată cu promisiunea unei vremi mai calde și propice pentru refacerea naturii, sărbătorile de primăvară au înțelesuri interesante, amintite din generații în generații. Numele lunii martie vine din latinescul "martius", numele zeului Marte (Mars în latină), fiul lui Jupiter și al Junonei, fiind una dintre cele trei divinități protectoare ale Romei (alături de Jupiter și Quirinus). Romanii îl considerau drept protectorul lor și tatăl lui Romulus. Era, la origine, zeul renașterii naturii, devenind mai târziu zeul războiului și al agriculturii. A fost identificat de timpuriu cu Ares, din mitologia greacă. Grecii numeau luna martie "Elaphebolion". În luna martie încep aratul şi semănatul, se curăță livezile și grădinile, se scot stupii de la iernat și se "retează" fagurii de miere utilizați ca leac în medicina populară. Sărbătorile cu dată fixă și mobilă, în special Mucenicii sau Sfinții, alcătuiesc un străvechi început de an agrar, cu obiceiuri vechi și de o mare frumusețe. Tradiția populară are mai multe preziceri pentru această lună a anului. În martie, în câte zile va fi negură, în tot atâtea în cursul anului vor fi ploi, iar în câte zile va fi rouă - în atâtea va fi brumă după Paște și în tot atâtea zile în luna august vor fi neguri din care cauză vor fi stricăciuni în holde și poame. Dacă în luna martie nu va ploua, va fi o recoltă bogată de grâu. Hotarele scurgerii diurne a timpului sunt marcate de răsărit, când Soarele se ridică deasupra liniei orizontului, indicând începutul zilei de muncă, și de apus, când Soarele coboară sub linia orizontului, moment numit, zonal, asfințit, scăpătatul Soarelui. Martie începe (astrologic) cu soarele în semnul Peștilor și sfârșește în semnul Berbecului. La 21 martie se face trecerea din Zodia Peștilor în Zodia Berbecului, care se încheie la 20 aprilie.

În ceea ce priveşte sărbătorile, de 1 Martie avem Mărțișorul, iar apoi, perioada 1-9 martie este cunoscută în popor sub denumirea de "Zilele Babei Dochia" sau "Zilele Babelor" și este legată de venirea primăverii și de Mărţişor. În această perioadă, fiecare femeie poate să îşi aleagă o zi, adică o "babă", iar în funcţie de vreme, va afla cum va fi anul respectiv pentru ea. Pe 6 martie vin Moșii de iarnă, care reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox. În această zi importantă se face pomenirea morților. Moșii de iarnă marchează începutul celor șapte Sâmbete ale Morților, care se încheie înainte de Săptămâna Mare a Paștelui. Duminică, 7 martie 2021, este lăsata secului de carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți). Timp de încă o săptămână, creștinii mai au voie să consume brânză. Peste o săptămână, duminică, 14 martie 2021, este lăsata secului de brânză (Duminica Izgonirii lui Adam din Rai). Ziua Femeii se sărbătoreşte pe 8 martie, când femeile sunt recunoscute pentru realizările lor, fără a ţine cont de diferenţele naţionale, etnice, lingvistice, culturale, economice sau politice. Una dintre cele mai populare sărbători ale primăverii, înainte de Paşti, este Sărbătoarea Mucenicilor, pe 9 martie. Tradiția spune că, după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor, mai blânzi decât Babele, iar acestea durează până în data de 17 martie. În 9 martie sunt sărbătoriți, de credincioșii creștini, cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius. Pe 20 martie va avea loc Echinocţiul de primăvară și se va marca Ziua Fericirii. Echinocțiul, numit și echinox, este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ. Tradițional, momentul Echinocțiului este un moment de armonie și echilibru, în care ziua și noaptea sunt într-o perfectă balanță. Pe 21 martie este celebrată Ziua Pădurilor, pentru a creşte gradul de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. Urmează pe 22 martie Ziua Mondială a Apei, iar pe 25 martie, Buna Vestire sau Blagoviștenia, una dintre cele patru mari sărbători închinate Maicii Domnului. Crendincioşii sărbătoresc, cu nouă luni înainte de Crăciun, momentul naşterii lui Isus. De această sărbătoare sunt legate mai multe obiceiuri și superstiții.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
