La curtea lui Urmuz - Utilitatea inutilului
Cuvântul "inutil" din titlul anterior ar trebui scris cu ghilimele, pentru că aceasta este ideea, dar îl păstrez aşa cum apare pe coperta unei cărţi delicioase, şi ca aspect şi în conţinut, trimisă în librării prin toamna lui 2020 de Editura Spandugino, Bucureşti. Titlul ei continuă cu "Manifest", apoi vine adăugirea "Cu un eseu de Abraham Flexner" (savant şi pedagog american, unul dintre întemeietorii celebrului institut de la Princeton, unde au lucrat, printre mulţi alţii, Einstein şi Oppenheimer), iar realizarea editorial-tipografică este "de colecţie", ilustrând într-un mod subtil şi convingător chiar teza cărţii: textul putea fi scris cu litere grăbite, pe hârtie de ziar, informaţia conţinută ar fi fost aceeaşi, dar, frumosul "inutil" al cărţii o transformă într-un obiect de artă, într-o carte-cadou tipică - supracopertă expresivă (detaliu din tabloul "Cămătarul şi soţia sa", realizat la 1514 de Quentin Massys), semn de carte de mătase, hârtie galben-pal etc. Autor, italianul Nuccio Ordine. Originalul a apărut în 2013, o ediţie secundă s-a tipărit în 2017. Traducerea aparţine lui Vlad Russo.
Este cu adevărat un manifest împotriva înţelegerii "moderne" a ideii de utilitate, de reducere păguboasă a acesteia la directa finalitate practică, materială, la bani, profit, marfă, piaţă. Textul propriu-zis, fără bibliografie şi fără eseul amintit (şi acesta, cu un titlul semnificativ, "Utilitatea cunoaşterii inutile"), abia dacă are 140 de pagini, care se citesc cu mare plăcere, fiind scrise alert-aforistic, cu citate sugestive, trimiteri literare, filosofice, referiri la istoria recentă.
Multe rânduri, multe paragrafe întregi merită reluate, fără comentarii. Încep cu un citat care descrie cartea însăşi: "Mi-am împărţit eseul în trei părţi: prima e dedicată utilei inutilităţi a literaturii; a doua e consacrată efectelor catastrofale produse de logica profitului în domeniul învăţământului, al cercetării şi al activităţilor culturale în genere; în partea a treia, folosindu-mă de câteva strălucitoare exemple, am revizitat operele câtorva clasici care au demonstrat, în decursul veacurilor, valoarea iluzorie a posesiei şi efectele ei devastatoare când vine vorba de dignitas hominis, de iubire şi adevăr."
"A poseda ucide" stă scris în titlul părţii a treia, "util este tot ce ne ajută să devenim mai buni" e scris în chiar primul paragraf al cărţii, despre adevăr, frumos, iubire, cunoaştere, arte, despre om (pe scara fiinţelor, singura care face gesturi inutile - Pierre Lecomte de Nouy) se vorbeşte la fiecare pagină, cu detalieri incitante ("pericolele democraţiilor comerciale" - Alexis de Tocqueville, dispariţia librăriilor, dispariţia programată a clasicilor, utilitatea limbilor moarte, "dificultatea de a înţelege inutilul" - Heidegger, "nebunia" lui Don Quijote, şi încă multe-multe altele), cu invocarea unui număr imens de înţelepţi, de la cei din vechime până în zile mai apropiate de noi.
Printre ei, şi doi români faimoşi, Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Autorul reia un citat mai lung dintr-o conferinţă din 1961 a celui de-al doilea, în care, mă tem, ne regăsim descrişi fiecare dintre noi: "Uitaţi-vă la oamenii care aleargă preocupaţi pe străzi. Nu privesc nici în dreapta, nici în stânga, par îngrijoraţi, merg cu ochii pironiţi în pământ, ca nişte câini. (…) Omul modern, universal, este omul grăbit, el nu are timp, e prizonierul necesităţii, nu înţelege că un lucru poate fi inutil; nu înţelege nici că, în fond, tocmai utilul poate fi o povară inutilă, copleşitoare. Dacă nu înţelegem utilitatea inutilului, inutilitatea utilului, nu înţelegem arta; iar o ţară unde arta nu e înţeleasă este o ţară de sclavi şi de roboţi, o ţară de oameni nefericiţi, de oameni care nu râd şi nici nu surâd, o ţară lipsită de spirit; acolo unde nu există umor, unde nu există râs, există mânie şi ură." Citiţi, recitiţi, zâmbiţi…
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
