Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 14:24

Tabiet cultural - 4 FEBRUARIE 2021

Cine a fost Jack Spintecătorul?

Cu toţii am auzit despre acel asasin enigmatic care a terorizat Londra pe vremea reginei Victoria (1819-1901). Denumit Jack "The Ripper", bărbatul era un criminal obsedat sexual, ale cărui victime au fost numeroase prostituate care activau în cartierul Whitechapel. Jack îşi înjunghia victimele cu un pumnal pe care îl avea tot timpul la el. Numele său a ajuns pe primele pagini ale ziarelor nu doar pentru crimele săvârşite, ci şi din faptul că acesta era implicat într-un business de stat în care făceau parte oameni sus puşi ai conducerii. Victimele bărbatului erau femeile care practicau cea mai veche meserie din lume. Crimele aveau loc în timpul nopţii sau dimineaţa, destul de devreme, pe străzile Londrei. Criminalul îşi ştrangula victimele, pentru a le reduce la tăcere, iau ulterior le tăia gâtul şi le mutila trupul, scoţându-le organele interne. Ziarele din acea vreme au atins vânzări destul de mari, ajutând practic la promovarea criminalului, din cauza brutalităţii cu care îşi ucidea victimele, dar şi a ineficienţei poliţiei. Cel puţin alte şapte crime sau atacuri violente i-au fost atribuite lui "Jack Spintecătorul" de către numeroşi scriitori sau istorici. Totul a începul când la Curtea Ragală a avut loc un caz ciudat. În încercarea de a-l proteja pe principele moştenitor, primul ministru şi ministrul de interne voiau să facă dispărut copilul nelegitim al viitorului rege cu o servitoare. Miniştrii au reuşit ulterior să o îndepărteze pe mama copilului de la curtea regală, închizând-o într-un azil, fapt care a stârnit unele semne de întrebare în cazul poliţiei. Un inspector de poliţie care a aflat întregul plan al celor doi miniştri a ajuns să fie ucis, înainte de a scoate totul la iveală, pentru a nu compromite monarhia. În tot acest timp, doi criminali, aceiaşi care l-au ucis si pe comisar, continuau seria de crime în contul Spintecătorului, omorând în continuare prostituatele. Cei doi s-au dovedit a fi Thomas Spivey şi William Slade, care considerau că faptele săvârşite au fost comise pentru apărarea şi salvarea prestigiului coroanei. Identitatea lui Jack nu a fost niciodată divulgată, dar se pare că acesta s-a dovedit a fi fiul nelegitim al unui important aristocrat britanic, rudă cu familia regală. Din cauza legăturilor cu palatul Buckingham, numele familiei criminale a fost păstrat secret timp de decenii, tocmai pentru a nu izbucni un imens scandal.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

 

Pin It