EXPRESia zilei - 29 ianuarie 2021

„Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru ceilalţi.” Anton Pavlovici Cehov [n. 29 ianuarie 1860, Taganrog, Rusia - d. 15 iulie 1904, Badenweiler, Germania. A fost un medic, prozator şi dramaturg rus. De peste o sută de ani, continuă să se pună în scenă spectacole după piesele sale, marii regizori ai vremii găsind încă insipraţie în operele pe care le-a creat. În 1879, începe studiile de Medicină la Moscova şi-şi ajută financiar familia, publicând articole în reviste umoristice. După absolvirea facultăţii în anul 1884, Cehov profesează în jurul Moscovei. În timp ce este diagnosticat cu tuberculoză şi starea sănătăţii sale se agravează, piesele sale de teatru "Unchiul Vania", "Trei surori" şi "Livada cu vişini" sunt regizate şi puse în scenă. A.P. Cehov se stinge din viaţă la vârsta de 44 de ani, răpus de boală. Lucrările sale au fost traduse în multe limbi, iar reacţiile publicului la piesele lui de teatru create în anul morţii au demonstrat cât de apreciat a fost scriitorul, atât în sufletul poporului rus, cât şi al altor popoare. A fost căsătorit cu actriţa Olga Knipper.]
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
