La curtea lui Urmuz - Urmuzeu poetic (bilingv)
În "campania" de promovare a lui Urmuz - dar cartea merită şi în sine toate laudele - în Biblioteca Revistei "Curtea de la Argeş", la numărul 22 în serie, a apărut prin septembrie trecut, la Editura Tiparg, Piteşti, volumul "Urmuzeu poetic. Epigrame în manieră absurdă", al cunoscutului epigramist George Corbu, preşedinte al Uniunii Epigramiştilor Români. Este un volum bilingv, româno-francez, cu traducerea realizată de Paula Romanescu, nume familiar cititorului din revista "Curtea de la Argeş". Este reluat, în mare măsură, conţinutul unui volum cu acelaşi titlu, publicat în 2013 de Editura Paideia, Bucureşti.
Autorul îşi mărturiseşte, pe coperta din spate a volumului, intenţiile: "Cu voia prezumată a umbrei lui Urmuz, am dorit să completăm tripticul la care se va fi gândit autorul atunci când a elaborat cele nouă <<proze bizare>> (cum el însuşi le-a definit) şi cunoscuta fabulă, adăugând acestora peste timp cel de al treilea pilon - epigrama, o tentativă cvasi-imposibilă care s-a produs totuşi şi care are şanse de a dobândi recunoaşterea de fapt literar cu totul inovator".
De fapt, în prefaţă, autorul aminteşte că Urmuz însuşi a "comis" o "epigramă absurdă", atunci când încheia textul "Plecarea în străinătate" cu distihul "De vreţi cu toţi, în timpul nopţii, un somn de tihnă să gustaţi,/ Nu faceţi schimb de ilustrate cu cel primar din Cârligaţi". Amintind în treacăt că Urmuz a scris "de toate" - povestiri, eseuri, roman ("Pâlnia şi Stamate" este numit astfel), ba chiar şi epopee ("Fuchsiada") - mă grăbesc să subliniez un lucru foarte important: "corbigramele" (chiar le numeşte astfel în volumul de la Paideia) dlui Corbu, sunt cu adevărat urmuziene, în formă şi, mai ales, în conţinut. La Urmuz, se ştie, niciun cuvânt nu era folosit la întâmplare, fiecare avea o aluzie, o trimitere, un dedesubt. Este cazul şi pentru epigramele volumului de faţă, fapt subliniat şi de academicianul Mihai Cimpoi, eminescolog binecunoscut, dar şi autor de epigrame, în deschiderea cărţii ("Urmuz înainte de toate şi de toţi!").
Îl citez: "Un alt merit al lui George Corbu este acela de a-şi propune să surprindă absurdul în stare pură, aşa cum apare în viaţa noastră de toate zilele - politică, socială, culturală. Ca un adevărat fenomenolog al acesteia, el pune în paranteză, merge la esenţă, luminându-i aspectele absurde. Iată cum arată istoria din această perspectivă: Istoria-i o mare sfadă/ Precum, la rugby, o grămadă./ Şi trece luna, trece anul,/ Din lene s-a-ntrupat elanul... sau: Terifiantul adevăr/ Stă spânzurat de-un fir de păr, cum se constată cu tristeţe într-un distih, după cum cu aceeaşi amărăciune se vorbeşte despre dialogul nostru cu Parisul şi Bruxellul, pe urmele distinşilor filosofi vechi: Ce-au avut de zis au scris/ Platon şi Aristotel -/ Foaie verde de Paris/ Dar mai tare e Bruxelles. (...) Astfel de secvenţe epigramatice aduc dovada deplinei reverenţe a umoristului de azi faţă de <<badea Urmuz>> de ieri şi a coborârii absurdului din literatură în viaţă…"
De unde până unde "bade", ne spune motto-ul cărţii: "Din apoftegma zilei cumsecade,/ Din toiul nopţii ajunsă sfetnic rău,/ Veni-ntâmplarea de a-i spune bade/ Lui Demetrescu cratimă Buzău."
Inepuizabil concitadinul nostru, prin naştere, "Demetrescu cratimă…"
Reiau un distih de pe la jumătatea cărţii, "Spune iute, inocento,/ Te tratez cu-un Quatrocento?", şi închei cu ultimul catren din volum, invitându-vă la lectură: "Captivă-n înveliş de urdă/ Scânceşte epigrama-n vrac/ Sub dominaţia absurdă/ A postmodernului i pak…"
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
