Reper istoric - 11 ianuarie 2021

La 11 ianuarie 1909, Ion I.C. Brătianu devine preşedintele Partidului Naţional Liberal, funcţie păstrată până pe 24 noiembrie 1927, când se stinge din viaţă. "Dominând cu autoritate lumea politică a României timp de două decenii, Ion I. C. Brătianu a fost una din cele mai complexe şi controversate personalităţi ale istoriei naţionale. Înzestrat cu calităţi native de om politic, Ion I. C. Brătianu cunoştea din vastele sale lecturi activitatea marilor personalităţi istorice, modalităţile de rezolvare a unor situaţii de criză, calea de ajungere la luarea celor mai judicioase hotărâri în momentele cruciale. În vălmăşagul luptelor politice, în care subiectivismul a fost atât de acaparator, Ion I.C. Brătianu a ştiut să se detaşeze, în momentele esenţiale, de concretul istoric şi să se adreseze istoriei". (Ioan Scurtu, "Ion I.C. Brătianu", Bucureşti, Editura Museion, 1992)
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
