Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 17:32

TABLETĂ DE SCRIITOR - TIMPUL CA JUDECĂTOR SUPREM

Timpul este judecătorul suprem al fiecăruia dintre noi; el este etalonul prin care Dumnezeu ne încorsetează elanurile. Trebuie să ţinem seama de aceasta, să înţelegem relaţiile dintre timp şi resurse şi să le armonizăm prin mintea noastră. De aceea, mă refer la relaţiile dintre ele. Mintea percepe timpul şi-l raţionalizează. Dacă timpul ne este limitat, atunci cum îl vom folosi mai eficient? Trasându-ne un plan al evoluţie, o raţionalizare a tuturor faptelor pozitive şi eficiente. Există un domeniu al activităţii productive, pentru procurarea celor necesare vieţii şi un timp al creaţiei, pe care îl vom trăi conştientizându-l la maxim.
Apoi, maturizându-ne, vom păşi în timpul împlinirilor, printr-o armonie dintre vorbele şi faptele noastre. În plină forţă de creaţie, ne vom apropia de etapa evolutivă cea mai eficient posibilă resurse, minte şi timp. Resursele ni se oferă, sau le descoperim noi, prin activităţile ce le desfăşurăm, prin calificarea, hărnicia şi inteligenţa noastră; mintea, sau judecata, adică inteligenţa formează liantul care favorizează selecția şi eficienţa resurselor, într-un timp adecvat. Prin mintea noastră, trebuie să filtrăm dinamica dezvoltării, evoluţia ştiinţei şi culturii, progresul industrial şi social.
Trebuie să ţinem seama şi de armonia dintre minte şi timp; mintea poate percepe timpul ca o şansă, trebuie să-l planificăm eficient şi să-l raţionalizăm. Dacă timpul este acelaşi – limitat –atunci cum îl vom folosi mai eficient ? Trasându-ne un plan al evoluţiei. Există un timp al producerii celor necesare vieţii; altul superior, al creaţiei, pe care îl vom trăi eficient, încercând să-l conştientizăm şi să-l ridicăm la parametrii moderni şi eficienţi. Adevărata analiză conştientă şi evolutivă începe încă din adolescenţă.
Apoi, maturizându-ne, vom păşi în timpul împlinirilor şi armoniei dintre vorbele şi faptele noastre. Ne vom apropia de forma cea mai convenabil posibilă împlinirii noastre fizice şi intelectuale.
Nu vom câştiga alt timp, dar acela care ne-a fost dat îl vom trăi deplin şi eficient.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 
 
Pin It