GÂNDURI DE ÎNCEPUT...
Cu ani în urmă, am avut plăcerea deosebită să cunoaştem o MARE DOAMNĂ a Piteştiului, care atunci se apropia de o frumoasă vârstă, ce nu şi-a pus însă niciun pic amprenta asupra fizionomiei sale. Este vorba de stimata şi respectata doamnă doctor Margareta Coman Năstase, mereu cu zâmbetul pe buze, cu ochii ageri care denotă inteligenţă şi înţelepciune, ospitalieră aşa cum îi stă bine unei doamne educate, care a acumulat o vastă cultură, nu numai în domeniul profesiunii, dar şi în altele, cum ar fi literatura şi filosofia. Cine deschide poarta cochetei sale case cu mansardă, are prilejul să i se arate în faţa ochilor un frumos parc, cu multe şi diverse flori, arbori şi arbuşti ornamentali, ce străjuiesc o alee pavată, mereu curată, de parcă nimeni nu o calcă. Primitoarea doamnă te însoţeşte încă de la poartă spre conacul bine realizat de vreun arhitect renumit, o clădire de o curăţenie impecabilă.
Urci treptele în veranda primitoare, unde te întâmpină jardinierele cu flori de o frumuseţe rară, parcă într-adins alese de gazdă cu scopul ameliorării durerilor fizice şi sufleteşti, florile degajând o alifie pentru minte şi suflet prin frumuseţea, gingăşia, mireasma lor. Am spus "ameliorarea durerilor fizice", deoarece în interior se aude zgomotul frezelor care "cotrobăie" prin dantura pacienţilor celor câtorva cabinete de stomatologie, unde medici cu înaltă calificare, aleşi cu grijă de renumita doamnă doctor Margareta Coman, fac minuni în ceea ce priveşte medicina dentară.
Interiorul casei, un adevărat muzeu, în care stau agăţate, cu migală şi bun gust, tablouri originale ale unor pictori renumiţi, argeşeni şi nu numai, pânze ce îţi încântă ochiul, oricât de neavizat ai fi. Aici, în această casă frumoasă de pe Câmpineanu 8, a trăit frumos, lângă o frumoasă doamnă, un filosof, poet, eseist de mare valoare, ale cărui scrieri au fost scoase din întunericul arhivei, la început de către profesorul şi jurnalistul Mihai Golescu, şi apoi de noi, doi îndrăgostiţi de opera dar şi de marele OM Gheorghe Năstase, Ion C. Hiru şi Nuşa Cantemir.
La început, cu puţin timp în urmă, prin eforturi deosebite, sub egida Fundaţiei "Petre Ionescu Muscel" din Domneşti, am scos la iveală, în faţa ochilor iubitorilor de poezie, un volum, nu mic, intitulat Cartea Zorilor (poeme filosofice şi eseuri de o rară frumuseţe). Omul de Cultură Gheorghe Năstase, a cărui viaţă poate fi subiectul unui roman, în mai toate scrierile, este obsedat de un cuvânt cu o puternică încărcătură emoţională, cuvântul "zori". Parcugând volumul ce a văzut lumina tiparului la Editura PIM, Iaşi, acest cuvânt, magic pentru mine, l-am găsit folosit şi de două ori în ceeaşi poezie. Oare ce încărcătură semantică i-a dat autorul? Oare ce a vrut să spună filosoful, fostul demnitar comunist adevărat, ce nu avea niciun pic de asemănare cu ceilalţi?
Consultând DEX-ul, "zori" înseamnă "lumină care se arată pe cer înainte de a răsări Soarele, auroră". Nu cumva sufletul sensibil al domnului Năstase aştepta acest răsărit de Soare, aceşti zori ai unei adevărate democraţii? Mă întreb şi eu, pentru că, nu o dată, am auzit din gurile unor apropiaţi ai domniei sale, cum ar fi doctorul Teja Papahagi sau profesorul Marian Mecu, cum că filosofului nu-i conveneau multe de-ale regimului trecut. Nu cumva zorii însemnau o răsturnare de situaţie pe care mintea sa inteligentă o prevedea? Dacă-i aşa, astăzi ar fi fost dezamăgit, s-ar fi mâhnit, s-ar fi îndurerat, pentru că domnia sa vedea întru totul altfel "zorii", cu oameni asemenea lui, cinstiţi, oneşti, sensibili, iubitori de neam şi ţară.
Iată că aceiaşi "zori" îi întâlnim din nou şi în acest interesant "Jurnal", intitulat "Din zori în zori", jurnal zilnic al anului 1971, un adevărat eseu, mai bine zis un grupaj de eseuri şi versuri care privesc spre "zori", căci era un admirator şi des privitor al acestui magic fenomen. Gândul poetului e fugar, "Lumina cade frântă şi pământul o fixează pe iarbă, pe copaci, pe oameni". ("Gând fugar"). "8 ianuarie 1971. Pământul este pudrat ca o fată mare când iese la horă." "9 ianuarie 1971. Ger stătut."
Întâlnim aici o iubire adevărată, frumoasă, sinceră, nu între Romeo şi Julieta, nu între Tristan şi Isolda, nu între Antoniu şi Cleopatra, nici între Eminescu şi Veronica Micle, sau între Dante şi Beatrice, sau Camil Petrescu şi Cella Serghi, ci între Gicu Năstase şi soţia sa, Margareta, nume de frumoasă floare ce a înflorit în inima filosofului-poet:
"Revarsă-mi-te, dar, peste chipul
iubitei şi învăluie-o în linişte,
cu lacrimi tăcute." ("Gând fugar")
***
"şi, ca-n poveştile îndrăzneţe,
Te voi fura din hăuri ascunse
şi-n zori, ţi-oi spune adevărul,
Să ştii şi tu cum arde dorul."
ZI MARE în calendar: 24 ianuarie 1971. (...) cer cu stele purtătoare de aurore. Cer fără lună, înfiorat de lacrimi reci de brumă." Metaforele abundă în jurnalul zilnic al unui filosof: "Mai trebuie să aud liniştea pietrei, să simt cum creşte firul ierbii." Zicerile, meditaţiile, cugetările dau Jurnalului nota unei scrieri filosofice, încărcată de adevăruri şi metafore intelectualizate, savante: "Indiferenţa ucide adevărul şi sinceritatea", "Funcţia să nu-mi copleşească omul", "Nu, tu nu eşti umbra mea, tu eşti lumina mea.", "Actul de creaţie este imposibil fără o trăire arzândă", "Nu mă pot opune sensului firesc al vieţii", "Să dai bineţe oamenilor cu gând curat".
Notiţe la sfârşit de martie 1971: "Minunată dimineaţă! Am venit cu noaptea în ochi şi s-au revărsat zorii peste mine..." şi iarăşi: "La Răsărit, deasupra orizontului, cerul e albastru (...) o dimineaţă superbă". Orizontul, cerul senin, dimineaţa superbă, zorii, metafore ale viitorului, pe care poetul, filosoful, eseistul Gheorghe Năstase îl prevede luminos. şi iată că, pe 11 aprilie, "(...) cerul este luminat de zorii timpurii. Atât de senin e cerul că-mi pare rău că nu pot sui pe el." Exemplele continuă, multe, multe, în cele aproape o sută de pagini ale Jurnalului, unde se împletesc zorii-de-zi cu iubirea pentru fiinţa dragă, cu nume de floare:
"Ploaie de lumină
pe cornul de lună.
O floare de iubire
prin verde de frunză.
şi-un fluture ce moare
făcându-şi din moarte
cruce şi valuri pe ape.
Luna moare cântând din
cornul vestitor de zodii."
***
"Veniţi, oameni, să aşteptăm
răsăritul Soarelui şi, de la Soare,
să ne aprindem speranţele şi
să alergăm cu ele în lume.
Veniţi, oameni, să vedem
cum se naşte Soarele."
Oare poetul a prevăzut timpurile noi? Lumina şi Speranţa? Zorii şi Soarele, Cerul albastru? Sunt sigur că da. Iată: "Pe cupola albastră, o brăţară de nori aşteaptă roşul fierbinte al răsăritului de Soare. Brăţara dispare şi Soarele se încoronează ca singurul voievod al Cerului şi Pământului. Trăiască Soarele, marele Domn al Naturii!" Numai un mare gânditor, un filosof putea prevesti aceasta, şi el a fost Gheorghe Năstase, un vizionar în istoria acelor trei decenii (1970-1990).
Cu forţa metaforei, Gheorghe Năstase, în Jurnalul său, cotrobăie prin anii istoriei viitoare şi imaginează competiţii imaginare în care câştigătorul va fi Soarele, aducând Lumina şi Libertatea. Este foarte interesant, aproape de necrezut, cum un demnitar al vechiului regim a putut avea o astfel de viziune, pentru că fiecare pagină a Jurnalului trădează prevestirea unor zori, cum de altfel s-a şi întâmplat: "(...) era o pâclă înspre Răsărit, dar zorii au risipit-o".
"O, cer senin, cu stele înecate
Lasă-mă să-ţi sărut zorii de aur
Îngăduie-mi să ascult comanda Soarelui
Coboară-mi fiinţa în trup
Dă-mi cheia facerii lumii
şi ţine-mi mintea izvor de limpezimi."
Iubita de lângă autorul Jurnalului, zi după zi, este: Domniţă a împărăţiei mele, Torţa mea nestinsă, Zestrea mea de aur, Renaşterea mea, Înaripata mea iubire, Destinul meu, Odihna mea, Somnul meu binefăcător, Flămândă de iubire, Tămăduitoarea mea, Steaua mea, Rodul meu bogat, Oceanul meu de iubire, Cântecul meu preferat, Sânii dulci ai Toamnei, Poarta mea spre zorii zilei, şi sintagmele dragostei pot continua la nesfârşit, pentru că fiinţa iubită i-a fost alături în toate cele 365 de zile ale fiecărui an dintre cei mulţi şi frumoşi trăiţi împreună.
Infinite sunt frumuseţile din Jurnalul (Din zori în zori) al lui Gheorghe Năstase, nesfârşită este iubirea pentru Doamna sa cu nume de floare, mare îi este dorinţa de a asista la ivirea zorilor:
"Trecându-ţi mâna pe fruntea mea
Tu îmi limpezeşti gândurile
Aşa cum vânturile albastre
Limpezesc oceanele în adâncuri.
După luni şi luni, iată din nou
O salamandră ce a ieşit să bea apă
şi, în zori, se retrage spre culcuş
În adâncul pământului."
P.S. Ai vrea să fii şi "Salamandra mea"?
"Femeie iubită la superlativ", cum îi spune profesoara Elena (Lavinia) Avram în "Cuvântul de încheiere", distinsa şi preţuita doamnă doctor Margareta Coman Năstase a sorbit zilnic vorbele dulci ale romanticului său soţ care, poate că şi astăzi, de acolo unde-şi găsesc loc numai oamenii buni, îi spune: Regina zorilor, Gingăşia mea, Stăpâna mea, Credinţa mea nestrămutată, Hai să nu ne mai întristăm niciodată...
NOTĂ. Acesta este un preludiu la o carte în curs de apariţie, care va vedea lumina tiparului în decembrie 2020, şi anume "Jurnal. Din zori în zori" de Gheorghe Năstase, ediţie îngrijită de prof. Ion C. Hiru şi Nuşa Cantemir.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
