La curtea lui Urmuz - Limba română şi covidul
„Trăim în limba ce-o vorbim”, spun filosofii, psihologii, poeţii. Noi, românii, avem şansa de a trăi în limba română, „stăpâna noastră” (Eminescu), o limbă ospitalieră, dar autoritară, spun lingviştii. Despre toate acestea am mai vorbit. Covidul din titlu confirmă. Iniţial, era o prescurtare englezească, nu ştiu de cine propusă, dar oficializată de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de sub egida ONU, care este - era!... - Organizaţia Naţiunilor Unite; care naţiuni? care unire?...): „coronavirus disease”, deci „covid”, scris la început cu majuscule şi având alături anul declarării ca pandemie, 2019, COVID-19. Într-un editorial din revista „Curtea de la Argeş” preziceam, pesimist, că anul se va înlocui cu un interval, de pildă, 19-21, dar nu despre asta e vorba aici.
Covid a devenit imediat substantiv comun în primitoarea noastră limbă, care, parcă şocată de intensitatea propagandei covidice (iată şi adjectivul!), de brambureala din sănătate şi politică - mă grăbesc să subliniez: de la noi şi deopotrivă din lume, să nu ne credem mai „originali” decât suntem (chiar dacă uneori suntem…) - de reala gravitate a situaţiei, mai întâi sanitare şi apoi economice, ba chiar sociale, ea, limba, a preluat cu o uşurinţă neaşteptată o mulţime de „noutăţi”, mai toate putând fi considerate, fără exagerare, bazaconii. Încerc o listă, nu pentru a le populariza, ci pentru a ne amuza (râsu’-plânsu’), în aşteptarea plecării lor din limbă. Inevitabilă plecarea, măcar odată cu ieşirea din scenă a virusului însuşi. Pandemie în direct, la orice oră, nu numai la cele de maximă audienţă, dar până când?, obosesc nu numai doctorii, ci şi telespectatorii…
Unele noutăţi, doar parţial lingvistice, sunt educative: am aflat că există, ba chiar şi cam cum arată, coronaviruşii (exista parcă şi o bere Corona, mă întreb cum a supravieţuit) şi pangolinul (un simpatic mini-dinozaur cu solzi, pentru câteva săptămâni suspectul de serviciu în transmiterea bolii de la liliac la om), am aflat că o analiză de laborator poate să aibă un rezultat „fals pozitiv” (să indice DA, dar în realitate rezultatul să fie NU) sau „fals negativ” (invers decât mai devreme). Am mai aflat şi că un virus care îmbolnăveşte oameni are pluralul „virusuri”, dar un virus de calculator se multiplică în „viruşi” (nu ştiu dacă nu e un substrat care ţine de corectitudinea politică în trecerea de la genul neutru la genul masculin, dar asta e o „altă căciulă”…).
Limba română s-a „îmbogăţit” însă şi cu o serie de englezisme leneşe (precum minţile celor care le-au promovat). Cutare a fost „testat pozitiv” e un calc („fenomen lingvistic care constă în atribuirea de sensuri noi, după model străin, unor cuvinte existente în limbă ori în formarea unor cuvinte sau expresii noi prin traducerea elementelor componente ale unor cuvinte străine” - DEX, p. 133), grăbit şi uşor ridicol, a şi fost ulterior înlocuit cu „depistat pozitiv”, ceva mai aproape de spiritul limbii. Interesantă este situaţia sintagmei „distanţare socială”, denumire proastă, dar cu substrat, chiar dacă, probabil, neintenţionat, pentru „distanţare fizică”.
Tot dinspre engleză vine trecerea de la substantive la verbe. Limba română este reţinută în a face asta, dar la vreme de pandemie nu mai contează, „carantinăm” şi „termometrizăm” cu voluptate (chiar dacă editorul de texte îmi marchează ca eronate cele două cuvinte). Tot anglo-pandemia (şi lenea mintală) explică şi formulări de genul „coronavirus a lovit…” (româneşte ar fi fost „coronavirusul”).
Am mai învăţat şi repetat aproape zilnic şi termeni precum „izoletă”, „comorbiditate”, „asimptomatic”, vor mai fi fiind şi alţii, dea Domnul să-i uităm cât mai curând, nemaifiind nevoie să-i folosim…
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
