Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 3 mai 2026 18:43

Învăţând de la flori despre trecerea timpului...

Joi, Muzeul Municipal Curtea de Argeş a fost învăluit de parfum floral şi bogăţie de culoare, efecte hipnotizante ale unei expoziţii unice - valenţă dată de caracterul efemer al "operelor" aduse înaintea publicului: tablouri vii, deci pieritoare. Vorbim, desigur, despre tehnica Ikebana, concretizarea cea mai grăitoare a cultului japonez pentru frumos. Dacă nu sunteţi familiarizaţi cu termenul, "ikeru" provine de la verbul "a trăi" şi semnifică "a face pe cineva să trăiască", iar "bana" provine de la cuvântul "hana"', care înseamnă "floare". Intitulat "Strofe de toamnă", vernisajul a fost un regal oferit de artista Ikebana Paula Fulga, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani. Deşi fusese programată în martie, fiind luna aniversării sale, debutul stării de urgenţă impuse de pandemie a amânat expoziţia până acum, dar, chiar şi toamnă fiind, artista a reuşit să creeze aranjamente vibrante din frânturi culese din natură care, puse în valoare cu măiestrie, ne fac să vedem frumuseţea neasemuită a acestui anotimp. Paula Fulga a învăţat tehnica Ikebana în urmă cu 30 de ani, având-o ca mentor pe soţia ambasadorului japonez în România de la acea vreme. Tablourile vii, muritoare, au fost încadrate de imortalizări picturale create de Mirela Luca, abordând subiecte florale şi detalii de toamnă din natură. Cele mai "studiate" au fost magnoliile şi macii, flori a căror delicateţe a fost surprinsă cu fineţe de autoarea lucrărilor. Managerul Ştefan Dumitrache, gazda vernisajului, un îndrăgostit iremediabil de magnolie, a fost sensibilizat de micile tablouri pe care le-a regăsit pe simezele din Sala Basarabilor. "Timpul trece. Timpul nu are o singură măsură! Arta florilor este una trecătoare. Există flori care trăiesc doar câteva ore sau o zi. Expoziţia este de admirat acum şi aici, pentru că, de mâine încolo, va începe să moară treptat - ca şi noi, de altfel! Pentru înţelegerea unora dintre aranjamente, le-am dat şi titluri (n.r. - în unele cazuri au fost descrise cu versuri ale unor poeţi români, dintre care nu avea cum lipsi eternul Eminescu). Autoarea tablourilor, Mirela Luca, jurist de profesie, mi-a arătat cu sfială lucrările sale şi eu i-am promis că, dacă munceşte, la următoarea mea expoziţie îmi va fi parteneră!", a mărturisit Paula Fulga.

Aranjamentele Ikebana au apărut în secolul al VI-lea, cu scopul iniţial de decorarea templelor budiste din Japonia, dar, cu timpul, ele au trecut în sfera laică. Ideea unui astfel de aranjament nu este să copieze natura, ci să o corecteze, însă se pune mare accent pe asimetrie. În mod obligatoriu, el trebuie să redea legătura dintre om şi natură, prin trei linii, care simbolizează Cerul (Shin), Omul (Soe) şi Pământul (Hikae)... De asemenea, simbolurile trecerii timpului şi vasul ales au o mare importanţă în arta Ikebana. Aranjamentele diferă în funcţie de anotimp, precum şi de etapele din viaţa omului. Astfel, trecutul este simbolizat de plante înflorite complet şi frunze uscate, prezentul - de flori întredeschise şi frunze verzi, iar viitorul este simbolizat de boboci de floare. Bogăţia aranjamentului variază, şi ea, în funcţie de anotimp: primăvara şi vara, aranjamentul este bogat şi colorat, toamna şi iarna este mai sărac şi fără strălucire... Din cea ce a lăsat să se înţeleagă protagonista, aceasta se prea poate să fi fost ultima sa expoziţie de Ikebana. La eveniment au luat parte iubitori ai frumosului din urbea Basarabilor (profesori, oameni de cultură, oameni politici, artişti etc.), iar printre ei s-a numărat şi primarul Constantin Panţurescu, vechi prieten al artistei, care a fost călduros primit cu un aranjament având în centru 3 trandafiri roşii. La rândul său, preşedintele ARGCOMS, Nichita Sandu, i-a oferit protagonistei o vază de ceramică şi un buchet de trandafiri, în semn de apreciere pentru arta pe care o practică.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It