Poetul Ion Radu - membru fondator al Cenaclului Literar "George Topîrceanu" al Casei de Cultură din Curtea de Argeş
L-am cunoscut pe poetul Ion Radu încă din tinereţe, ca membru fondator, activ şi devotat, al Cenaclului Literar "George Topîrceanu" de pe lângă Casa de Cultură din urbea Basarabilor. Era o prezenţă constantă la şedinţele cenaclului literar, un tânăr visător, de o modestie şi bunătate exemplare, neobosit truditor în domeniul creaţiei lirice, un om plin de căldură sufletească şi de speranţe. Era un suflet de arefean patriot, cu talent plin de prospeţime şi de frământări spirituale, creator care bătea la porţile culturii cu entuziasm, stăpânit parcă de o nelinişte-n suflet, în continuă căutare de imagini şi epitete sensibile, de autentică originalitate şi muzicalitate.
Generoasă în epitete, colega mea de la Casa de Cultură, prof. Elena Tecău, povesteşte că mulţi ani a fost colegă de cancelarie cu prof. Ion Radu la Şcoala Specială Şuici şi au făcut împreună naveta, cu autobuzul, pe ruta Curtea de Argeş-Şuici. Era un dascăl devotat profesiei, apropiat de elevi, un visător romantic, absorbit parcă de muzica sferelor şi de marile probleme nedezlegate ale umanităţii. Uneori părea deasupra celorlalţi, plutea, parcă, printre colegii săi de cancelarie, dar avea un apetit deosebit pentru studiu şi cunoaştre... În şcoală răspundea de activitatea instructive-educativă şi s-a dovedit un bun organizator al serbărilor şcolare, un animator al faptelor de cultură cu elevii, cu sătenii şi cadrele didactice.
Poetul Ion Radu s-a afirmat în Cenaclul Literar "George Topîrceanu" al Casei de Cultură locale, cât şi ca invitat al meu, împreună cu Nicu Lucian, la microfonul Centrului de Radioficare din Curtea de Argeş, într-o vreme când timpul păstra încă ecourile unor adânci frământări sociale. În cenaclul amintit a găsit un focar de cultură efervescent şi s-a bucurat de îndrumarea unor mentori celebri ca prof. Ion Rizescu, preşedintele cenaclului, critic literar, scriitor, eseist, precum şi de sfatul părintesc pe care obişnuia să-l ofere ec. Theodor Erhan, sensibil poet basarabean, secretarul cenaclului. Colegii de cenaclu, pe care i-a preţuit pentru creţiile lor, l-au primit cu braţele deschise, ca pe un prieten drag. Îi amintesc pe cei consideraţi fondatorii cenaclului şi participanţi activ la dezbaterile din cadrul şedinţelor care se desfăşurau cu regularitate, săptămânal, sâmbătă seara: dr. Ion Micuţ, poet, prozator, epigramist, Dumitru M. Ion, poet şi critic literar, ec. Nicu Lucian, poet şi eseist, prof. Ion Lică Vulpeşti, poet şi eseist, prof. Dumitru Enache, poet, farmacista Elvira Ilea, poetă, prof. Ion Popa Argeşeanu, poet ş.a.
Alături de colegii săi de cenaclu, Ion Radu şi-a dedicat şi el o parte din viaţă poeziei, precum şi afirmării valorilor culturale, în judeţ şi în urbea Basarabilor. Primele sale versuri, cu naivităţile inerente vârste (8-12 ani), adunate în volumul "Când a plecat tata", scrise în aşteptarea tatălui său, participant timp de şapte ani pe front, în al Doilea Război Mondial, datează din perioada 1940-1942. A debutat cu cicluri de poezii în culegerea "Glasuri" (1958), apoi în ziarele şi revistele literare "Munca", "Drumul Socialismului", "Clubul", "Făclia hidrocentralei", "Secera şi Ciocanul", "Argeşul", iar editorial cu volumul "Dor de casă" (Ed. Tip Naste, Piteşti, 2007). A apărut în peste 15 culegeri de poezie la nivel judeţean şi naţional, precum şi în volumul colectiv "Ramuri în alb", din lirica Cenaclului Literar "George Topîrceanu" Curtea de Argeş (Ed. Litera, Bucureşti, 1974). În "Ramuri în alb", poetul Ion Radu este trecut primul, semnând 11 poezii, urmat de poetul Teodor Erhan, cu 9 poezii, precum şi de ceilalţi colegi de cenaclu, în ordinea următoare: Nicu Lucian (11 poezii), Elisabeta Novac (8 poezii), Dumitru Enache (7 poezii), Ion Popa Argeşeanu (5 poezii), George Ivănescu (4 poezii), Tatiana Lucsandra (6 poezii) şi Ion Micuţ (12 epigrame). Este laureat al mai multor premii la concursurile raionale, regionale şi naţionale de poezie, printre care şi al Premiului literar "Vasile Alecsandri" (Iaşi, 1982). Este membru al Ligii Scriitorilor din România (2008) şi participă cu plăcere la întâlnirile Atelierului Literar al Şcolii de Poezie aparţinând Fundaţiei Academiei Internaţionale Orient-Occident din Curtea de Argeş, atelier condus de poetul Dumitru M. Ion, la Cenaclul Literar "Nicolae Velea" al Bibliotecii Municipale Curtea de Argeş, condus de Marian Ghiţă şi la Clubul Iubitorilor de Cultură din Curtea de Argeş, condus de acad. George Păun, matematician, poet, prozator şi eseist de valoare naţională şi chiar universală.
Despre poeziile "Dragoste" şi "Gelozie", citite în şedinţa din 25 martie 1972, prezentăm câteva comentarii ale colegilor de cenaclu: "Poezia <<Dragoste>. are puternice pulsaţii, de rezonanţă argheziană. Exteriorizată în formă originală. Conţinutul acoperă peste tot forma de exteriorizare. Sensibilitatea erotică în Trinitatea infinită e subtilă şi se îmbracă în imagini de mare fineţe. Pentru a o pune în mişcare, poetul o proiectează într-o viziune cosmică" (Prof. Ion Rizescu, conducătorul cenaclului). "Poezia <<Gelozie>> a lui Ion Radu se pare că renunţă la muzicalitate. El caută să influenţeze prin idei foarte simple o anumită stare. În poezia <<Dragoste>>, marea şi cerul stau într-o continuă căutare. Armonia se simte în toată poezia. Forma nu e căutată, ci redată aşa cum a simţit-o. În general, Ion Radu realizează o poezie bună, cuprinzând adevăr trăit" (Ec. Teodor Erhan, secretarul cenaclului). "Colegul şi prietenul meu, spune Nicu Lucian, dovedeşte multă sensibilitate şi foloseşte imagini care dau posibilitatea înţelegerii intenţiilor autorului de a reda imaginea dragostei ce se degajă din zbuciumul neîntrerupt al mării. Redă o faţetă a diamantului dragostei". În amintirea colegului şi prietenului Nicu Lucian (1 septembrie 1926-26 martie 1980), trecut la cele veşnice la doar 64 de ani, Ion Radu îi dedică mai multe poezii, printre care şi o evocare nostalgică: "Un om ce-a vrut o viaţă de arderi în cuvânt,/ Acum de mult e umbră, şi noapte, şi pământ,/ Dar duhul lui mai trece pe-aceste coridoare/ S-adune flori de sânge şi lacrimi visătoare.../ Şi poate visu-acesta, spre care-a tras mereu,/ Vreodată, cine ştie, l-oi pune-n aur eu!" (Din vol. "Lângă tâmplele verii", Ed. Tip Naste, iunie 2007, p. 65). Sigur că multe "visuri" din tinereţe îşi găsesc locul în viitoarele creaţii ale lui Ion Radu. De altfel, colegii săi de cenaclu, precum Dumitru M. Ion, Ion Lică-Vulpeşti, Teodor Erhan, Nicu Lucian, prof. Constantin Voiculescu, ziaristul Mihai Golescu, folcloristul Constantin Cârstoiu şi alţii, chiar au subliniat în comentariile lor "valoarea în aur liric" a creaţiilor poetului arefean. "Versurile lui au un pronunţat caracter elegiac, spunea Constantin Voiculescu, de o tristeţe copleşitoare, care îndeamnă la reflecţii privind viaţa, destinul şi credinţa. Imaginile poetice, de o rară limpezime, transmit stări sufleteşti ce emoţionează până la lacrimi" (Citat din placheta "Sunt şi flori care mor primăvara", Ed. Contrafort, Craiova, 2008, coperta patru). Cunoscutul scriitor şi folclorist Constantin Cârstoiu sublinia: "Îi cunosc pana cu plăsmuiri, versurile sale bucurându-se de aprecierile oamenilor de cultură Alexandru Piru şi Dan Zamfirescu. Se dovedeşte la fel de inspirat în proză, evocă momente reale, trăite sau care constituie creaţii născocite în ore de neodihnă şi nesomn" (Fulgere peste inimă, Ed. Tip Naste, Piteşti, 2007).
A avut în preajmă prieteni, personalităţi ale culturii şi publicisticii precum prof. Puiu Martinescu, instructor şi dirijor, Gogu Popescu-Judeţ, instructor de brigăzi artistice, Ion Polexe, folclorist, Tică Sorescu, solist celebru de muzică populară, Constantin Stancu, coregraf şi cunoscut folclorist, Silvestru Voinescu, director al Bibliotecii Judeţene, prof. Mihai Tiţa, directorul Casei de Cultură, prof. Corneliu Lamba, metodist, şi prof. Costin Alexandrescu, director la Casa Creaţiei din Piteşti şi mulţi alţii. De altfel, alături de cei amintiţi, poetul Ion Radu s-a remarcat în domeniul culturii, fiind laureat al mai multor premii, ca instructor şi textier al brigăzilor artistice pe care le-a înfiinţat şi instruit pentru concursurile care se organizau în diverse etape (raionale, regionale, judeţene, republicane), precum şi cu diverse spectacole ocazionale. La microfonul Centrului de Radioficare Curtea de Argeş, poetul Ion Radu a fost o prezenţă constantă în cadrul rubricii săptămânale "Laudă limbii române", rostind cu glas duios, puţin melancolic, multe poezii, printre care şi poezia "Grai şi suflet românesc" (6 octombrie 1976), din care reţinem versurile: "Nu vreau să-mi fie limba umflată de zorzoane/ Cuvinte mari pot spune şi-n graiul meu străbun,/ Şi poate simt mai bine tot focul ce mi-l spun/ În vorba-mi înţeleasă de-atâtea milioane". Poezia este un sonet liric (poezie cu formă fixă, formată din două catrene şi două terţete. Ultimul strofă şi mai ales ultimul vers reprezentând o concluzie, o idee generală sau o sentinţă: "Mi-au dat străbunii-o limbă de-acolo, de departe,/ Şi mie îmi revine mereu să-i cresc fiorul,/ S-o fac mereu frumoasă şi-n lume fără moarte".
Într-adevăr, poetul Ion Radu păstrează în întreaga sa operă graiul moştenit de la străbuni, un grai încărcat cu frumoase "comori de cântec, coloane de coloane"... Şi de aceea, el îndeamnă la păstrarea purităţii limbii moştenite de la strămoşi, de la Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici. Lucian Blaga sintetiza metaforic că "Limba este întâiul mare poem al unui popor", un aforism care îl sensibilizează şi pe Victor Eftimiu să sublinieze că "limba românească îşi cere dreptul la respect, la puritate şi la eleganţă, nu numai în scrisul poeţilor şi scriitorilor, dar pretinde ca în orice împrejurare în care facem apel la serviciile ei, să ne purtăm cu deferenţa şi gratitudinea afectuoasă cuvenită unei înalte Doamne"...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
