"Biserica Sf. Treime din Stăneşti-Argeş - Monument istoric (1831-1834)" - O micromonografie de suflet pentru enoriaşii stăneşteni
Am primit recent o bijuterie de carte, cu conţinut de cercetare monografică a istoriei Bisericii "Sf. Treime” din satul Stăneşti, scrisă într-un stil narativ-ştiinţific, pe linia valorilor tradiţionale, creştin-ortodoxe, ale căror rosturi dau miez vieţii românilor. Din dragoste pentru satul natal, trei distinse personalităţi cu adânci rădăcini ancorate în realitatea cotidiană sătească şi-au îndreptat condeiul spre bătrâna Biserică, monument istoric, cu hramul "Sfânta Treime", din Stăneşti, în semn de rugăciune şi binecuvântare... Realizată în condiţii grafice deosebite (Ed. Studia Kwx Print/Cluj-Napoca, 2020), micromonografia "Biserica din Stăneşti-Argeş - Monument istoric (1831-1834)" a fost redactată, în cooperare, de Romel Stăncioiu, fost profesor şi director al Şcolii Stăneşti, mai tânăra Anca Ghilencea-Stăncioiu şi Mihai Ungurenuş, fost destoinic primar al comunei Corbi, care împreună şi-au unit forţele într-o idee înţeleaptă, aceea de a scoate la lumină trecutul istoric al sfântului lăcaş de cult în care şi ei au fost botezaţi şi cununaţi. Cunoscuţi prin faptul că ei au editat, în urmă cu câţiva ani, cărţi deosebit de valoroase pentru cultura română, precum "Stropi de înţelepciune" de Romel Stăncioiu, Anca Ghilencea şi Luminiţa Chiţulescu (2012), "Mari Gânditori sau Mari Arhitecţi ai Înţelepciunii" (2013) şi "Marcus Tullius Cicero" (2014), autor Romel Stăncioiu; "Familii de ieri şi de azi din Stăneşti" (2008) coautor Mihai Ungurenuş, distinsa echipă se lansează astăzi cu micromonografia ”Biserica din Stăneşti - Monument istoric", o carte-eveniment pentru comunitate, ca o mângâiere de suflet, bine documentată, ilustrată şi redactată, care să lumineze şi să încălzească inimile cititorilor.
Hramul Bisericii şi anii construcţiei sunt consemnate în pisania cu slove chirilice din dreapta uşii din pridvor, la intrarea în pronaos: "Această sfântă biserică ce se prăznuieşte Sfânta Troiţă, de robii lui Dumnezeu Marian şi Gligorie Răceanu şi Dimitrie Şandru şi cu ajutorul altor neguţători s-au ridicat în zilele prealuminatului domn şi împărat... (urmează cuvinte şterse) şi a sfinţiei sale părintele mitropolit Gligorie. Şi s-au început la întâiaşi zi ianuarie de la leat 1831 şi s-au săvârşit la leat 1834 avgost 20 de zile". După care este pictat Sigiliul lui Solomon, o stea în şase colţuri, care reprezintă legătura dintre cer şi biserică, având rolul de a proteja sfântul lăcaş (p. 23). Monument de valoare naţională, care veghează de veacuri la enoriaşii creştin-ortodocşi din mioritica vatră a Râului Doamnei, această micromonografie dedicată Bisericii din Stăneşti este cel mai frumos omagiu pe care cei trei distinşi coautori îl aduc acestei instituţii, ca unei mame sfinte, ocrotitoare pentru enoriaşi. Demersul autorilor se bazează pe informaţii documentare, o bibliografie bogată (vezi p. 100), dar şi pe explorarea unor tradiţii orale locale.
Se ştie că Eminescu afirma deseori că "Biserica este mama neamului românesc". Aşadar, după formula eminesciană, şi Biserica din Stăneşti este "Mama tuturor stăneştenilor de ieri şi de azi, ocrotitoarea tradiţiilor strămoşeşti". Primirea harului divin şi resfiinţirea a fost făcută la data de 2 decembrie 2007 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi al Muscelului. Pe zidul exterior al Bisericii s-a fixat pentru vecie o placă comemorativă, cu următorul conţinut: "Cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului s-a restaurat pictura bisericii cu hramul Sf. Treime din parohia Stăneşti între anii 2004-2006, de pictorul Ioan Darida. Întreaga lucrare de restaurare a picturii din interior şi exterior s-a făcut prin contribuţia domnului Horia Roşu. Sf. Treime să binecuvânteze darul de suflet al domnului Horia Roşu cu familia şi obştea parohiei Stăneşti păstorită de preotul Preda Ion Alen. Amin!".
Despre generosul sponsor Horia Roşu aflăm că este un bucureştean care "a cumpărat casa lui Gh. Mărtoiu zis Giucă, situată sub Ciocul Morii, din Stăneşti, din care a făcut o gospodărie demnă de toată lauda" (p. 75). În micromonografie se vorbeşte şi despre prima atestare documentară a satului Stăneşti (sat de cneji, adică de oameni liberi) consemnată în "hrisovul din 19 iunie 1502", pe vremea lui "Radu cel Mare (1496-1508), care dă poruncă slugilor sale, lui Mogoş şi fratelui său, Nanciu, ca să le fie lor ocina de la Stăneşti, oricât a ţinut Alăman toată, pentru că le este veche şi dreaptă ocină" (vezi şi N. Hera şi Gh. Ungureanu, Satul Stăneşti, p. 22).
Chemat de dorul locurilor natale, mai trec şi eu uneori prin centrul satului Stăneşti, unde admir cu bucurie cele trei mari instituţii apropiate între ele, impunătoare şi astăzi: Biserica "Sfânta Treime"; Şcoala Gimnazială în care am fost şi eu elev, construită în perioada 1937-1939, după un proiect al arhitectului Dumitru Ionescu Berechet, originar din Câmpulung; Căminul Cultural construit în perioada 24 septembrie 1934 - finalizat în 1936, an în care Marele Voievod de Alba Iulia, Mihai I, aflat în drum spre locul de vânătoare din Poiana Rusului (Nucşoara) poposeşte şi la Stăneşti, prilej cu care căminului i se atribuie numele Măriei Sale "Căminul Cultural Marele Voievod de Alba Iulia - Mihai I". Autorii cărţii amintesc cu satisfacţie despre perioada domniei Regelui Carol al II-lea, când au poposit la Stăneşti "echipe regale de studenţi, aduse de profesorul Dimitrie Gusti spre a contribui la construcţia căminului şi la emanciparea sătenilor". Sunt amintite cele 13 personalităţi din prima echipă, precum şi echipele din anii 1935 şi 1936, îndrumate de "inspectorul Fundaţiei, Henri H. Stahl, unul dintre cei mai renumiţi sociologi români, devenit membru al Academiei Române". Din iniţiativa prof. Emanoil Bucuţa, director al Fundaţiei Culturale, în anul 1935 s-a aşezat pe peretele Căminului Cultural o placă din bronz, cu eroii din Stăneşti (57 de jertfe), care şi-au lăsat oasele pe câmpul de luptă în războiul pentru întregirea neamului (Eroii din Stăneşti căzuţi pentru ţară, 1916-1919, imagine în p. 15). Alţi 23 de eroi sunt trecuţi pe peretele Troiţei din Poiană. Una dintre echipele studenţeşti a fost condusă de studentul de la Istorie şi ştiinţe juridice, Nicolae Hera, profesorul din anii tinereţii noastre, cunoscut în Stăneşti pentru contribuţia lui la dezvoltarea şi emanciparea consătenilor. O altă echipă a fost condusă de preotul Constantin Dejan din Slănic, viitorul protopop al Piteştiului, cel care a identificat "Casa din Stăneşti aflată astăzi la Muzeul Satului <<D. Gusti>> din Bucureşti" (p. 82).
Numeroase "comori ortodoxe" (picturi, fresce, obiecte de cult, icoane celebre) inserate în paginile cărţii şi grupate în imagini (fotografii color), realizate de Laurenţiu Ciolănescu şi Dan Moisescu, sporesc valoarea acestui volum conferindu-i un înalt grad de unicitate în peisajul monografiilor creştin-ortodoxe, servind idealului suprem al îndumnezeirii omului. Astfel, arta cuvântului cu capacitatea sa de evocare, de a trezi emoţii şi sentimente nostalgice, se îmbină fericit cu arta sacră din ilustraţiile color aflate în interiorul sau în exteriorul bisericii, oferind cititorilor momente emoţionante, specifice unor intense trăiri de comuniune cu Dumnezeu. Trebuie subliniat că toate cele trei instituţii culturale din Stăneşti (Biserica "Sf. Treime", Căminul Cultural şi şcoala), au fost construite în perioada domniei Regelui Carol al II-lea. Înv. Constantin Crinu (1902-1949) este cel care a cerut sprijin regelui Carol al II-lea pentru construcţia în satul Stăneşti a unui nou local de şcoală, realizată în perioada 1937-1939. O evocare luminoasă descoperită chiar în primele pagini ale cărţii este cea a profesorului şi juristului Nicolae Hera (1908-1996). Portretul său luminos, în chip de efigie strălucitoare (p. 12) inspiră seriozitate şi inteligenţă, amintindu-ne de truda lui pe Altarul sfânt al şcolii din Stăneşti.
În capitolul "Slujitorii Sfântului Altar" (p. 60) sunt prezentaţi sumar: pr. Samoilă Grigorescu, pr. Pavel Marian, pr. Constantin Grigore Popescu, cunoscut sub numele "Popa Din", pr. Nicolae Rizescu, zis popa Culici. De o evocare de suflet se bucură pr. Ion Gh. Cândea (1900-1982, p. 69), care vreme de 57 de ani a slujit în această Biserică, din anul 1924 până în 1981. Urmează pr. Argeşanu Constantin, din 1982 până în 1991, apoi din anul 1991, până în 11 iunie 2017 slujeşte un fiu al satului, pr. Gh. Mărtoiu (Georgel), fiul lui Petre şi al Iustinei Mărtoiu. Din anul 2000 slujeşte preotul Preda Ion Alen, pe timpul căruia s-a realizat restaurarea picturii Bisericii Stăneşti. După restaurarea amintită, părintele Preda Ion Alen a fost numit iconom stavrofor.
În capitolul "Cântăreţi la strană" (p. 87) sunt prezentaţi cei mai cunoscuţi şi loiali cântăreţi din Biserica Stăneşti. Ca într-o ladă de zestre s-au adunat în carte numeroase imagini din cimitirul satului, cu cele mai semnificative monumente funerare, precum şi alte cruci foarte vechi aflate pe diverse străduţe, multe troiţe mai noi sau mai vechi, construite de săteni mai înstăriţi. Cele mai valoroase icoane se află în Sf. Altar şi în Catapeteasma Bisericii, dar şi alte imagini valoroase din biserică şi din exteriorul ei. În jurul Bisericii se află cimitirul stăneştenilor (în suprafaţă de 800 mp), în care îşi dorm somnul de veci moşii şi strămoşii noştri (fotografii din cimitir, la p. 76-86) din care descoperim numeroase fotografii cu cele mai semnificative cruci, morminte şi monumente ale unor personalităţi din satul Stăneşti.
Importante, admirate şi preţuite sunt şi Troiţele construite pe la răspântii, prin incinta unor gospodării, pe uliţele centrale ale satului. Le vom aminti pe cele din micromonografie: Troiţa din centrul satului, Troiţa din Poiană, Troiţa din Poduri de la Giucă Lupu, Troiţa din punctul Luca, Troiţa de la Cârstoiu, Troiţa de la Nicu Dogaru. Toate imaginile, schiţele, schemele sunt însoţite de explicaţiile necesare, bine documentate. În general, lucrarea nu are în vedere numai evoluţia vieţii bisericeşti, ci şi aspecte din trecutul satului Stăneşti, precum istoria învăţământului, de la începuturi până în zilele noastre (primele şcoli, primii învăţători şi profesori), istoria construcţiei căminului cultural şi contribuţia echipelor studenţeşti din perioada Fundaţiei Culturale Regale, din timpul domniei lui Carol al II-lea. În încheiere vă ofer un fragment din "Cuvânt înainte" (p. 7), reluat pe coperta a patra a micromonografiei, prin care subsemnatul vă invită: "Pentru a vă încărca sufletul cu emoţii, vizitaţi, dragi cititori de azi şi de mâine, Cimitirul satului şi deschideţi <<Biserica din Stăneşti - Monument istoric>>, ca semn de pioasă rugăciune la icoana credinţei strămoşeşti! Să dea Dumnezeu ca din clopotniţa de lacrimi a satului Stăneşti să răsune pentru veşnicie glasul credinţei creştine, iar Sfânta Treime, modelul suprem al iubirii şi izvorul credinţei noastre creştine, să vegheze la bunăstarea şi liniştea tuturor enoriaşilor. Doamne, ajută-ne!".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
