TABLETĂ DE SCRIITOR Drumul invers al vieţii
Există diferite metode de a te sustrage din disperare, când ţi-a pierit cea mai scumpă fiinţă a vieţii - dar direcţia salvării porneşte de la tine însuţi: voinţa de a te salva. Doi prieteni de-ai mei, scriitori de nivel mediu, intelectuali de mare omenie, cinste şi corectitudine, s-au cunoscut în a doua parte a vieţii lor, după ce fiecare parcursese o etapă îndelungată şi profundă a disperării, după ce rămăseseră singuri, pe la mijlocul vieţii. Ea, fostă soţie de ofiţer superior, îşi pierduse partenerul pe câmpul de luptă într-o ţară îndepărtată… Lui îi pierise soţia într-un accident rutier.
Trecuseră peste zece ani de singurătate şi pentru unul şi peste celălalt - ani stropiţi cu lacrimi, ani de izolare şi de regrete, în care drumurile lor principale erau spre cimitir. Păreau nişte oameni pierduţi într-un trecut care le întuneca şi cărările viitoare, când s-au cunoscut şi şi au povestit acest trecut, sesizând abia acum, fiecare, că astfel de drame nu sunt unice, nu li s-au întâmplat doar lor, devin întâmplător repetabile.
Atunci, în inimile lor au înflorit speranţe reciproce - ale propriilor recuperări.
I-am cunoscut pe rând, ca editor, publicându-le, fiecăruia, câte o carte: poveştile disperării lor anterioare; le-am dat cărţile, unuia celuilalt, în schimbul încrederii lor în sine; i-am sfătuit să se citească reciproc, să se împrietenească şi cine ştie?… să încerce să se înţeleagă.
Erau nişte oameni deosebiţi, iar eu încă mai speram să le îndrept gândurile spre ceea ce va fi – măcar o fărâmă de speranţă, doar o zi luminoasă, fie şi o clipă de fericire reciprocă. Sperasem că le fac un bine, dar atât sfaturile mele, cât şi bunăvoinţa lor nu marcau niciun progres.
Nopţi întregi m-am gândit la ei, zile de-a rândul s-au gândit şi ei unul la celălalt. Apoi şi-au repovestit vieţile - altfel decât le citiseră, cu mai multe amănunte şi mai sincer - din copilărie şi până când s-au cunoscut; fuseseră destule momente luminoase în existenţa lor anterioară, dar toate parcă le uitaseră, din momentul decesului partenerului iubit.
Doar apropierea dintre ei nu mai sosea, fiindcă erau izolaţi şi reţinuţi de umbra celui dispărut, ca şi cum le-ar fi rămas datori cu viaţa lor ce continua şi pe care n-o puteau petrece oricum… Iar umbra celui pierdut era mai puternică decât lumina celui aşteptat.
Şi totuşi, într-o altă noapte mi-a venit un gând salvator: drumurile invers ale vieţilor lor. "Cum vine asta?"- "Porniţi din adolescenţă, ajungeţi până la momentul când l-aţi cunoscut pe celălalt!" "Şi apoi?" - "Schimbaţi personajul, ca pe o tablă de şah: în locul aceluia, îl puneţi pe el dorit acum! Iar el repetă povestea vieţii lui, punându-te pe tine în locul celei pierdute… E ca şi cum pierderea n-ar fi avut loc nici pentru tine, nici pentru el"…
Au plecat de la mine ameţiţi de efortul de a mă înţelege - dar au înţeles - şi au început să aplice metoda mea…
Drumul înapoi, povestit şi de unul şi de celălalt - în scris - formează germenul unui roman neaşteptat, pe care abia aştept să-l public…
