Basarabia este România!
Dragi Prieteni ai revistei "Curtea de la Argeş", la 102 ani de la exemplara hotărâre a Sfatului Ţării de unire a Basarabiei cu Ţara, să ne aducem aminte că ne aflăm, în ciuda oricăror greutăţi, fie ele şi pandemii, în plină aniversare a Centenarului Marii Uniri, care ar trebui sărbătorit până în 2022, la Centenarul Încoronării de la Alba Iulia, iar Unirea ar trebui cinstită încontinuu de istorici şi neistorici deopotrivă. Acum 102 ani, harta României Mari a fost lipită cu sânge din petice smulse din trupul neamului de imperiile din jur. Este datoria noastră să o păstrăm cât mai trainică pe cea care a rămas, lucrând pentru Ţară şi să ne amintim că România a fost "grăniţuită" (expresivul termen al acad. Al. Surdu) şi după Războiul Reîntregirii, şi ulterior, iar Basarabia este din nou o rană (ataşez sugestiva copertă a unei cărţi recente a dlui acad. Al Surdu, din care voi relua în revistă) - ca să nu mai vorbim de Bucovina, Ţinutul Herţei... Îmi permit să anexez un mesaj al preşedintelui Academiei Române, dl acad. Ioan-Aurel Pop, adresat membrilor Academiei, dar de o semnificaţie evident mai largă. <<Să fim încrezători în trăinicia poporului român.>> (Eminescu)
"Stimaţi membri ai Academiei Române,
Venerabila noastră Academie a trecut, de-a lungul existenţei sale, prin mai multe momente de cumpănă, dar şi-a îndeplinit întotdeauna menirea de instituţie identitară, diseminând încredere în valorile şi virtuţile universale şi în înalta misiune istorică poporului român. Se împlinesc astăzi, 27 martie, 102 ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României şi avem datoria să nu uităm niciodată acest lucru, să presărăm pe mormintele celor care au înfăptuit acel act fundamental <<ale laurilor foi>>, să le explicăm contemporanilor noştri şi, mai ales, tinerilor ce forţă morală şi naţională superioară a stat în sufletele acelor <<părinţi ai patriei>> şi cât de important a fost exemplul basarabenilor pentru unitatea politică a tuturor românilor, încununată la 1 Decembrie 1918. Acum, când trecem prin zile grele, prin ameninţarea unei nenorociri planetare, este bine să ne amintim că generaţia care a decis Unirea în Sfatul Ţării de la Chişinău, se afla încă în plin război mondial, că se sacrificaseră până atunci sute de mii de români pe câmpurile de luptă şi în afara fronturilor, că tifosul şi alte boli crunte uciseseră, mai ales după cucerirea sudului României de către inamic şi mutarea capitalei la Iaşi, atâţia oameni încât suferinţele şi jalea păreau să domnească peste tot. Şi, totuşi, acei români cuprinşi sub cnutul rusesc, nebiruiţi de vreo furtună, au găsit energia necesară ca să construiască România Întregită şi şi-au îndeplinit rostul de fii vrednici ai naţiunii române. Vă propun să le aducem, în aceste clipe, prinosul nostru de recunoştinţă, să ne gândim cu admiraţie la marele act făurit atunci şi să ne strângem energiile pentru menţinerea şi refacerea moştenirii lăsate de ei, spre gloria eternă a acestui popor".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
