Ziua Internaţională a Poeziei, la Conacul Goleştilor

În data de 20 martie, între orele 12.00 şi 14.00, la Muzeul Goleşti se va desfăşura evenimentul anual, aflat deja la a doua ediţie, intitulat Ziua Internaţională a Poeziei. În acest an, invitat special va fi poetul şi criticul de artă Pavel Şuşară. Alături de el vor fi şi alte nume sonore ale literaturii române, precum Ioan S. Pop, Horia Gârbea, Dumitru Crudu şi alţi invitaţi din diverse domenii ale culturii.
Specializat în istoria artei contemporane, Pavel Şuşară este autorul unei monografii importante despre opera pictorului Corneliu Baba, dar şi un poet având câteva volume de poezii publicate, pentru care a primit un premiu al Uniunii Scriitorilor din România în 1996. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, colaborator al postului de radio Europa Liberă, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, expert în artă, atestat de Ministerul Culturii şi membru al Uniunii Artiştilor Plastici. A debutat cu poezie în "Almanahul literar", 1978 şi cu texte despre artă în revista "Arta", 1982. A avut numeroase colaborări cu studii şi articole despre arta plastică, poezie, proză, eseu, articole polemice şi de angajament civic la revistele: "Arta", serie veche şi nouă, "SCIA", Almanahul "Arta", "Artelier", "Balkon", Almanahul literar "Luceafărul" (serie nouă), "Contrapunct", "22", "Dilema", "România literară", "Apostrof", "Avantaje", "Vineri", "Amphion", "Ianus", "Observatorul Cultural" etc.
Din 1992, Pavel Şuşară a fost autorul unei rubrici permanente de critică de artă a revistei "România Literară". Între anii 1993 şi 2001 a fost colaborator permanent al postului de radio "Europa liberă" (cronică plastică). În perioada 1996-1998 a colaborat permanent cu ziarul "Libertatea" (cronică plastică). A avut numeroase colaborări la radio şi la televiziune, fiind realizatorul emisiunii "Lentila de contact" (TVR Cultural). Din 2007 până în prezent este colaborator cu rubrică permanentă de artă plastică la revista "Acolada" din Satu Mare. Este colaborator la "Dicţionarul enciclopedic". A organizat expoziţii în ţară şi în străinătate (Ungaria, Polonia, Italia), are participări la simpozioane, congrese şi întâlniri de specialitate în ţară şi în câteva ţări europene (Italia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Finlanda). Este preşedinte al Asociaţiei Experţilor şi Evaluatorilor de Artă din România.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
