A apus "Prinţul Epigramei"
Câtă bucurie, câtă emoţie, câtă dragoste dar, mai presus de toate, câtă plăcere îmi făcea ascultarea, la capătul celălalt al firului, a vorbelor spuse de un prieten (cu voia domniei sale îl numesc aşa), care, cu glasul său inconfundabil îmi zicea: "Sunt George al lui Zarafu, Ioane al Firului!". Nici nu trebuia să se recomande. Îi cunoşteam vocea plină de viaţă şi umor (pe care numai oamenii inteligenţi îl au cu prisosinţă).
Aşa era George Zarafu, căruia eu îi spuneam „maestre”, cu toate insistenţele lui să-i zic „George, din Oarja Argeşului”. Nu o dată, îmi amintea că numele lui de familie, Zarafu, nu are nicio legătură cu explicaţiile din dicţionare. Zicea: „Nu sunt un substantiv comun, „zaraf”, sinonim cu „bancher”, „bişniţar”, nici „casier”, nici „cămătar”... Sunt un nume propriu, un Zarafu, fiul Floarei şi al lui Ilie, de colea, din Oarja, de unde ţăranii mei veneau la Piteşti şi strigau cât îi ţinea gura: Hai la lapte proaspăt! Brânză de văcuţă! Ouă de curte! Unt de putinei şi smântână grasă!”
De fiecare dată, îmi spunea câte o epigramă. Unele le-am notat, altele nu. După apariţia volumului „Neosteniţi întru Lumină. Argeşeni şi musceleni”, George Zarafu a scris:
„Se vorbea ieri la colegiu
Că volumul rar în lume
Cic-ar fi un florilegiu.
Florilegiu, doar de nume
Cu parfumul trandafirului
Scris de Ion al Firului.”
De oriunde se găsea, de la centrele de recuperare de la Nuci, Călăraşi, de pe „Râmnicu Sărat”, din Bucureşti, îmi mai spunea, la telefon, câte o epigramă:
„Argeşeni sunt şi-anonimii
Din trecutul milenar,
De la Corbi se trag Corvinii
Ce-au ajuns pe tron maghiar.”
Aşa a fost să fie! La apusul vieţii unui mare cărturar, i-a fost datul să-şi petreacă ultimele zile în centre de recuperare, cămine de bolnavi, cum n-ar fi gândit niciodată (cum am mai spus, a stat fie la Nuci, în Călăraşi, fie pe Râmnicu Sărat 17A). Mi-a dat telefon de la Căminul din Filaret şi mi-a spus: „Lucrez, la maşina mea de scris, la o carte uriaşă, de aproximativ 1.000 de pagini. Chiar dacă numărul camerei mele e 13, cred că o să am norocul să o termin. Până atunci, să-ţi mai citesc o epigramă:
„Argeş, râul şi judeţul
Argeşul ce curge-n vale
Şi judeţ cu nume rar
Are două capitale
În trecutul milenar.”
Am primit o parte dintre scrierile sale, ultima fiind volumul intitulat „Literatura română văzută de epigramişti”. Pe prima pagină, recitesc cu emoţie autograful autorului:
„Titlul scos din patrafir
Neosteniţi întru Lumină
Îl semnează I.C. Fir
Căruia, cu multă stimă,
Îi transmit că îl iubesc
Veşnic o să-l preţuiesc.
Îi urez un păr bogat
C-al maestrului Cincinat.”
Cine este George Zarafu?
George (Gheorghe) Zarafu s-a născut în data de 5 mai 1933, la Oarja, judeţul Argeş. Este fiul Floarei (născută Angheloiu) şi al lui Ilie Zarafu, ţărani. După ce a făcut şcoala elementară în satul natal, este elev al liceelor „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (1945-1948) şi „Nicolae Bălcescu” din Piteşti (1949-1953). Între 1953-1958 va fi student al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, după care se va angaja ca redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. Se transferă, în 1969, la Editura „Ion Creangă”, de unde se pensionează în 1993.
Debutează în anul 1965 cu o epigramă la „Urzica”. Prima plachetă pentru copii, Ham, aventurile unui căţel năzdrăvan, îi apare în 1974. Mai este prezent în „Contemporanul”, „Cutezătorii”, „Gazeta literară”, „Luminiţa”, „România literară”, „Universul copiilor” etc. În 1969, membru al Cafenelei epigramistului Cincinat Pavelescu. În 1991, membru al Uniunii Scriitorilor din România, secţia Literatura pentru copii şi tineret.
Ca editor, a semnat peste 700 de titluri de cărţi editate. În afara orelor de serviciu a pregătit pentru tipar ediţiile: Cincinat Pavelescu – Versuri, epigrame, amintiri, corespondenţă (în colaborare cu Victor Crăciun), Bucureşti, 1972; Zece umorişti români (antologie de proză umoristică), cu ilustraţii de Tia Peltz, Bucureşti, 1974; Miron Radu Paraschivescu - Scrieri, III-IV, Bucureşti, 1974-1975; Amintiri, Bucureşti, 1975; Ceasul muncii şi al privighetorii, cu ilustraţii de Mircea Dumitrescu,1976; Zâmbete la umbră, cu caricaturi de Al. Clenciu, Bucureşti, 1976 (în colab.); B. Fundoianu, Poezii (ediţie completată cu poezii din periodice şi manuscrise din 1912), Bucureşti, 1978; Poezii, I-II, colecţia "Biblioteca pentru toţi", Bucureşti, 1983; Hypocrate se amuză (în colab.), literatură umoristică; Epigramişti români de azi (în colaborare), antologie de epigrame, Bucureşti, 1979; Epigramişti cu sau fără voia lor (în colaborare), Bucureşti, 1983; Râdeţi, copii (în colaborare), antologie de epigrame şi anecdote şcolare, Bucureşti, 1985 şi 1990; Umor pe ogor, epigrame agricole (în colaborare), Bucureşti, 1986; Antologia epigramei politice, Bucureşti, 1994; Păstorel Teodoreanu - Bahice şi politice (antologie de epigrame), Bucureşti, 1996; Bucureştii în epigrama românească, Bucureşti, 1997; Antologia umorului românesc, epigrama clasicilor, Bucureşti, 1998; Ace la purtător (epigrame originale), Bucureşti, 2000; En garde! (antologie de dueluri epigramatice), Bucureşti, 2001; Epigramişti români contemporani. Dicţionar - antologie, Ploieşti, 2002; Cei trei magnifici: Cincinat, Ion şi Mircea Pavelescu (în colaborare), epigrame, Râmnicu Sărat, 2002; Ace la purtător (în colaborare), epigrame diverse, Bucureşti, 2002; Antologia epigramei româneşti, ed. I 2004; ed. II 2007; Cincinat Pavelescu - Îţi mai aduci aminte, doamnă (Versuri şi epigrame), Bucureşti 2007; Epigrame despre femei (în colaborare), ed. I 2008; ed. II 2010; Din alte vremi (în colaborare), antologie de proză umoristică, Bucureşti, 2011.
Dar, înainte de orice, Zarafu rămâne un depozitar al epigramei româneşti, dispus să debiteze, cu neobosită vervă, versuri şi amintiri la întâlniri cu cititorii, organizate sau ocazionale. Odihneşte-te în pace, iubite prieten! Acolo, sus, în Cerul Dumnezeirii, epigrama să te însoţească. Timpul veşniciei să-ţi fie martor milioanelor de epigrame!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
