Vineri, eveniment editorial de excepţie la Bibliotecă!

În data de 20 decembrie, începând cu ora 15.00, la Biblioteca Municipală Curtea de Argeş (manager şi moderator, ing. Marian Ghiţă) se va derula "Întâlnirea literară cu miros de cetină a Crăciunului". Pentru prima parte a programului este prevăzută lansarea cărţii de povestiri "Eroii mei cu nume de stele" - autor, Ioan Barbu, tipărită la Editura "Antim Ivireanul" din Rm. Vâlcea, volumul urmând a fi prezentat de prof. dr. Mihaela Rădulescu (preşedintele Societăţii Culturale "Anton Pann" Rm. Vâlcea) şi prof. dr. Ion Predescu. Cea de-a doua parte a şedinţei culturale va fi alocată prezentării Revistei de cultură, artă şi civilizaţie "Rotonda valahă" (nr. 15/oct.-nov.-dec. 2019). Totodată, cu acest prilej al Sărbătorilor de Iarnă, Biblioteca va primi o donaţie de cărţi din partea Asociaţiei Culturale "Curierul de Vâlcea". La eveniment sunt aşteptaţi toţi iubitorii de cultură argeşeni şi nu numai!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
