Cantus Mundi Argeş vă invită la Gala de Crăciun

Între 17 şi 20 decembrie 2019, timp de patru zile, începând cu ora 17.00, în Sala Lumina (B-dul Nicolae Bălcescu nr. 141) din Piteşti, nu mai puţin de 44 de coruri de copii din judeţul Argeş, parte a Programului Naţional Cantus Mundi, vor susţine spectacole de cânt coral dedicate Sărbătorilor de Iarnă şi copilăriei, în cadrul Galei de Crăciun Cantus Mundi. Peste 1.000 de copii şi tineri din coruri şi ansambluri muzicale din Piteşti şi localităţi din judeţ vor încânta publicul argeşean cu colinde şi lucrări corale special pregătite pentru a întâmpina sărbătorile şi noul an.
Gala de Crăciun se înscrie în seria celor 14 Gale Cantus Mundi naţionale şi locale, care se desfăşoară între 7 şi 22 decembrie 2019, reunind pe scenele din toată ţara peste 5.000 de copii şi tineri. "Programul Naţional Cantus Mundi vine în această iarnă cu foarte multe surprize. Paisprezece gale Cantus Mundi de Crăciun se desfăşoară în toată ţara în luna decembrie. Spiritul sărbătorilor, sunetul Madrigalului şi vocile copiilor din Cantus Mundi vor aduce românilor linişte, puritatea copilăriei şi emoţie", a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului de Cameră "Madrigal - Marin Constantin".
Programul Naţional Cantus Mundi este una dintre cele mai importante realizări ale Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", care anul acesta a susţinut trei concerte extraordinare de Crăciun, în Bucureşti, toate sold out. La evenimentele din Bucureşti au participat alţi peste 1.500 de tineri corişti care fac parte din comunitatea Cantus Mundi şi care au avut astfel prilejul să cânte pe scena Ateneului Român, în cadrul Galei de Crăciun Cantus Mundi, dar şi alături de mentorii lor, membrii renumitului ansamblu.
Programul Naţional Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat în 2011 de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat alături de membri ai Corului Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin". După 8 ani de activitate, Programul Naţional Cantus Mundi a adunat sub umbrela sa peste 1.400 de coruri. Peste 48.000 de copii, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul ţării, depăşind barierele legate de etnie, condiţie socială şi capacităţi fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societăţii noastre.
Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" este o emblemă a vieţii muzicale româneşti şi universale. Din momentul înfiinţării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925-2011), Corul Madrigal a susţinut peste 4.500 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat "brand de ţară". Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renaşterea europeană, muzica bizantină şi creaţia contemporană românească şi universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul "Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt" la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summitului Global de Religie, Pace şi Securitate. În 2019, Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" a împlinit 56 de ani de activitate neîntreruptă, devenind astfel unul dintre cele mai longevive ansambluri corale.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
