Copilul şi cartea
Cartea este cel mai bun prieten al omului. Ea nu face deosebirea între cititorii buni şi răi, ci îi luminează şi îi bucură şi pe unii şi pe alţii. Te serveşte cu credinţă şi loialitate. Cartea învaţă, îndrumă, fascinează, consolează, inspiră, entuziasmează, oferă idoli şi modele.
Din păcate, copiii de azi sunt lipsiţi de basmele cu care bunicii îşi adormeau odinioară nepoţii. În viaţa majorităţii celor mici s-a subţiat acel fir şi fior care lega povestitorul de ascultător şi care incita la citit basme, legende sau poveşti. Nici la şcoală nu mai este timp de povestit. De-acum, copiii răspund la teste cu "Da" sau "Nu", iar biblotecile din şcoli, probabil, funcţionează, dar copiii sunt rar îndrumaţi, iar de cumpărat o carte, nici vorbă... Lipsiţi de un contact direct cu mari capodopere literare naţionale şi universale, copiii trec pe lângă învăţăturile celor mai buni magicieni ai cuvântului şi pedagogiei. De aceea, dragostea de carte trebuie să înceapă cu o poveste înainte de culcare şi să continue un exemplu personal al părintelui care pune pasiune în formarea unei biblioteci fascinante. Astfel că prichindelul de altădată va citi cu atâta dăruire pagină după pagină de parcă ar ţine în mână ultima carte de pe pământ.
Lectura, ca deprindere intelectuală, trebuie mai întâi formată, apoi educată. La formarea gustului pentru citit contribuie atât familia, cât şi şcoala. Ambele trebuie să ţină cont de cerinţele fiecărei etape de dezvoltare a copilului, de ce anume şi cât trebuie să citească pentru a-şi dezvolta limbajul şi fantezia, pentru a-şi însuşi cunoştinţe noi. Şcoala trebuie să găsească în famile colaboratorul sincer şi conştient care să o sprijine în controlul lecturii, ca şi în multe alte aspecte ale muncii instructiv-educative. Părinţii au datoria să controleze copiii în afara şcolii, mai ales în relaţiile lor cu telefonul mobil şi calculatorul. Ei trebuie să fie competenţi în a controla şi îndruma lectura copiilor în afara clasei şi, mai ales, în vizionarea unor filmuleţe pe calculator. De aceea, se impune un contact mai des al părinţilor cu şcoala, o colaborare mai susţinută. Părinţii (în colaborare cu şcoala) trebuie să amenajeze în camera copilului un spaţiu special dedicat cărţii şi calculatorului.
Copiii trebuie obişnuiţi să aranjeze cărţile în biblioteca personală, să le întreţină, să le ţină evidenţa, să dorească să-şi îmbogăţească mica bibliotecă prin eforturi financiare proprii, prin economiile făcute în mod special de copii. Întrucât în orice şcoală sunt elevi proveniţi din familii variate, mai sărace sau mai înstărite, cadrele didactice au datoria să cunoască toate posibilităţile familiilor elevilor, să îndrume sau să controleze lectura elevilor în afara clasei şi să organizeze forme de activităţi prin care să-i ajute pe părinţi în această privinţă. Reuşita este asigurată dacă deprinderea se formează chiar din perioada când copilul se află la o vârstă fragedă. Citind şi numai citind, copiii vor învăţa să înţeleagă, să judece, să critice, să respecte, să iubească, să ocrotească semenii, dar şi animăluţele şi mediul înconjurător. Cele citite le vor trezi admiraţia pentru eroii pozitivi din basme şi dispreţ faţă de faptele rele ale personajelor negative. Astfel vor căpăta primele noţiuni de morală şi nu vor ezita să spună cu mândrie: "Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!"
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
