La curtea lui Urmuz - Ana, şi mai cum?...
Va apărea curând, la Editura Tiparg din Piteşti, antologia "Lacrima Anei", colecţionând, în ordinea alfabetică a autorilor, poemele apărute la rubrica omonimă a revistei "Curtea de la Argeş". Va fi al cincisprezecelea volum din seria "Biblioteca revistei Curtea de la Argeş". Sunt incluşi în carte 113 autori, peste 150 de poeme (unii autori au apărut de mai multe ori în revistă, uneori cu două-trei poeme).
La fel ca rubrica, volumul este un omagiu adus Anei lui Manole.
Încă în primul număr al revistei, cel din decembrie 2010, reluam "Balada Meşterului Manole", versiunea lui Vasile Alecsandri, iar din numărul următor şi până azi, în revistă a apărut lunar un poem tematic. De fapt, revista este explicit pusă sub semnul fântânii, la modul general, blagian dacă putem spune aşa, al sintagmei, în timp ce pe fiecare pagină apare o vinietă cu o imagine veche a Fântânii Meşterului Manole. Mai în glumă, mai în serios, am mai spus/scris că Ana ţine zidurile Mănăstirii Argeşului pe umeri, dar Manole primeşte laudele, el este "meşterul valah cu nume de fântână" (Labiş), în timp ce prin fântână curg lacrimile Anei...
Găsirea acestor poeme nu a fost uşoară, dar numărul lor este surprinzător de mare. Evident, antologia nu epuizează subiectul. În cei aproape zece ani de când apare revista, am "conspectat" sistematic cărţile de poezie din sala dedicată literaturii române din Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu" din Piteşti - dar e posibil să-mi mai fi scăpat poeme, la fel cum este sigur că nu toate cărţile româneşti de poezie au exemplare în biblioteca piteşteană. Mi-au mai fost trimise poeme şi de către cititori, am mai găsit şi pe internet.
La finalul volumului sunt incluse şi trei variante importante ale baladei populare, mult diferite între ele: varianta "standard" a lui Vasile Alecsandri, cea culeasă de G. Dem Teodorescu (mai lungă şi mai puţin şlefuită, dar mai bogată în semnificaţii, după cum ne convinge Horia Bădescu în frumoasa-i exegeză "Meşterul Manole sau imanenţa tragicului", Cartea Românească, Bucureşti, 1986) şi o variantă Gr.G. Tocilescu.
Iar aceste variante motivează deja întrebarea din titlu: la Alecsandri apare Ana, la G. Dem Teodorescu eroina este numită Caplea, la Tocilescu nu are nume. Să ne reamintim că în piesa lui Blaga, soţia meşterului se numeşte Mira. În libretul operei rock-simfonice "Meşterul Manole", Victor Cârnu alege Miruna. În piesa "Meşterul Manole" a lui Valeriu Anania, găsim Simina. Într-o antologie de balade populare pe care o am în bibliotecă, soţia meşterului este numită Mândra, Floarea Câmpului, Nevestica, în alta este Mănuleasa, de la Manole, desigur. Sunt curios ce alte nume s-au mai folosit în loc de Ana, în multele piese de teatru cu acest subiect, o parte scrise înainte de Al Doilea Război Mondial, o serie şi după aceea. În "Voievodul albastru", romanul lui Florin Horvath, apare Ana. Presupun că, şi sub influenţa lui Alecsandri, acesta este numele folosit de cele mai multe ori.
Promit să revin cu o statistică mai cuprinzătoare după ce fac rost de o antologie a variantelor baladei.
Am reţinut numele Ana şi pentru rubrica din revista "Curtea de la Argeş".
Desigur, valoarea literară/expresivitatea poemele din antologie nu este uniformă, dar nu aceasta a fost intenţia - ci omagierea Anei...
Omagierea românului-poet, anonimul genial, "vecin" cu Zalmoxis, care ne-a dat "Balada Mănăstirii Argeşului/Meşterului Manole", care ne-a dat "Mioriţa", care ne-a dat "Luceafărul". O troiţă a trăiniciei de neam!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
