Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 4 mai 2026 05:17

La curtea lui Urmuz: Paris - Los Angeles şi invers

Paris, adică Oraşul Luminilor. LA, adică Oraşul Îngerilor. (E în spaniolă, limba în care, la fel ca în italiană, "con" înseamnă "cu" - informaţia ne va folosi mai târziu, găsesc însă aici prilejul s-o consemnez.) "Invers" poate însemna mai multe lucruri, depinde de context. Una e, de pildă, elementul invers din matematică, alta e să afli despre Cutare că... (scuze dacă vreun exemplu pare prea profund, dar încerc să vă pregătesc pentru ce urmează).
Am primit o poză de la un bun amic, s-a vorbit şi prin presă, nu poate fi "fake news". Am căutat şi pe internet: la cererea "philippe besson sofiane", mister Google/images mi-a furnizat un rând şi ceva de poze cu sentimentalul cuplu, după care a inundat ecranul cu distinsa familie Macron.
Care e legătura? Philippe Besson (de acum încolo, PB) este un scriitor francez de succes, bun prieten cu EM, pe care l-a sprijinit în campania electorală, l-a transformat şi în personaj de roman. De curând, prezidentul EM l-a numit pe amicul PB, amic bun şi al soţiei sale, Brigitte M, consul general al Franţei la Los Angeles. Sofiane? Un tip înalt, osos, pare magrebian, e... soţia lui PB. Presupun că soţia unui consul se numeşte consulă, deci, spaniolo-lingvistic vorbind, nimic nu este întâmplător...
Şi nimic prea ieşit din comun. Există, presa ne spune, şi prim-miniştri care au consoarte cu probleme de prostată, unele chiar cu barbă. Ne amintim şi de Conchita Wurst, câştigătoarea (după conchita)/câştigătorul (după wurst) Eurovisionului de acum câţiva ani, am fost pregătiţi, pas cu pas aş putea spune, pentru a nu ne mai mira de nimic. Cu atât mai puţin ne mirăm dacă noutatea vine din Paris - Oraşul Luminilor. Căutaţi pe internet imagini cu echipele de fotbal ale Franţei de la ultimele Campionate Mondiale - şi am făcut astfel trecerea spre următorul subiect, plecat şi acesta tot de la un mesaj primit de curând. De la un alt bun amic, chiar mai speriat decât cel dinainte.
Reiau un paragraf, cu cifre precise (sper că şi exacte, că la vremea noastră, a postadevărului...): Un studiu, din 2018, al "World Health Organization", relevă faptul că în unele ţări europene numărul migranţilor este 3-4 ori mai mare decât informează documentele oficiale. Estimarea ponderii totale a migranţilor arată că ar fi vorba despre cca. 10% din actuala populaţie a Europei. Adică în jur de 91 de milioane! Pe ţări: Austria - 1,6 milioane (1,8% din populaţia ţării), Belgia - 1,2 milioane (11% din populaţie), Franţa - 7,9 milioane (12,2% din populaţie), Germania - 12,1 milioane (14,8%), Grecia - 1,2 milioane (11%), Ungaria - 0,5 milioane (5,2%), Italia - 5,9 milioane (10%), Olanda - 2 milioane (12,1%), Spania - 5,9 milioane (12,8%), Suedia - 1,7 milioane (17,6%), Elveţia - 2,5 milioane (29,6%), Turcia - 4,8 milioane (6,1%), Anglia - 8,8 milioane (13,4%). România - 370.753 migranţi, reprezentând 1,9% din populaţia ţării. Aproximativ cât populaţia unui oraş de talia Clujului.
Procesul are şi un nume, "replacement migration", este controlat şi încurajat (de păpuşari mondiali, campioni ai "societăţii deschise", şi de agenţii de stat), are şi girul ONU - ne asigură textul circulat. Un text alarmant, pe lângă care episodul "familiei" consulare franceze din Oraşul Îngerilor pare doar o glumă (ostentativă) pe care Macron i-o propune lui Trump. Sau poate totul se leagă? Disoluţia instituţiilor tradiţionale, inclusiv a familiei, relativism, amoralitate, omul nou, corporatocraţie, metisare, declin demografic, colonii, o nouă ordine mondială,... - şi alte sintagme similare care duc spre o singură concluzie: vai de fundul omenirii dacă nu se trezeşte cât mai curând...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It