Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 4 mai 2026 05:15

Taifas cultural, acasă la Ion Rodoş!

Iubitorii de cultură care frecventează Cenaclul "Gânduri la început de seară", organizat de Revista "Suflet Românesc" (redactor şef, prof. dr. George Baciu) şi Filiala judeţeană Argeş POSADA a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (preşedinte, col. rtg. Laurenţiu Domnişoru) s-au întâlnit miercuri acasă la meşterul Ion Rodoş, în Sboghiţeşti, com. Nucşoara, în cadrul unui eveniment cultural de excepţie. Programul a cuprins lansarea volumului "Poezii" (autor, Mihaela-Aritina Ionescu). Cartea a fost prezentată pe larg de către prof. Aurelia Corbeanu, iar prof. Valentina Domnişoru a intervenit cu versuri recitate. Rămânându-se tot în sfera lirică, prof. Cezar Bădescu a prezentat micuţul volum "Poeme cu sufletul afară" al scriitorului George Baciu, care - după cum se ştie - a fost ilustrat de către col. rtg. Laurenţiu Domnişoru. S-a trecut apoi la partea a doua a serii, care l-a avut în centrul atenţiei pe Ion Rodoş - gazda evenimentului, prezentat de George Baciu drept "omul care a învăţat lemnul să zboare". Acesta le-a povestit oaspeţilor despre legenda "Binecuvântării casei" şi le-a prezentat povestea dăltuită în lemn "Războaiele Daco-Romane pe şapte linguri", care a fost recent adusă în faţa publicului argeşean în cadrul unui eveniment derulat la Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu". "Pentru meşterul Ion Rodoş, lemnul are inimă! Şi, cum fiecare inimă bate în felul ei, bucăţile de lemn capătă ondulaţii mai abrupte sau mai line. Toate, însă, pline de viaţă. Fiecare - o poveste. Cu început, cuprins şi final!", a explicat George Baciu. La rândul său, meşterul a povestit despre lingura care a intrat în Cartea Recordurilor prin dimensiunile şi frumuseţea ei, iar apoi a revenit la "Războaiele Daco-Romane pe şapte linguri". Povestea acestor obiecte v-am prezentat-o şi noi într-o ediţie anterioară a ziarului ARGEŞ EXPRES, aşa că vom trece mai departe, amintind de acad. George Păun, care a intervenit cu un scurt discurs de apreciere faţă de măestria meşterului popular Ion Rodoş, urmat apoi de pr. Vasile Marinescu, cu o expunere elogiativă asupra naturaleţii poeziei Mihaelei Ionescu. Dincolo de scopul întâlnirii, oaspeţii s-au bucurat de priveliştea odihnitoare, de casa-muzeu a gazdei lor şi de o primire călduroasă...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It