Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 4 mai 2026 09:16

Şedinţă culturală complexă, la Cercul Militar

O nouă ediţie a întâlnirii literare "Gânduri la-nceput de seară" s-a derulat miercuri după-amiaza la Cercul Militar, sub patronajul aceloraşi ambasadori locali ai culturii - prof. dr. George Baciu (redactor-şef al revistei "Pietrele Doamnei") şi col.(rtg.) Laurenţiu Domnişoru (preşedinte al Filialei Judeţene Argeş "Posada" a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere). În ciuda potopului care a transformat Oraşul Regal într-o mică Veneţie, iubitorii de cultură din zona noastră n-au ratat ocazia de a petrece un timp de calitate alături de camarazii lor, într-o ambianţă plăcută şi profitabilă din punct de vedere intelectual, dar şi emoţional şi spiritual. Ca de fiecare dată, organizatorii au pregătit şi inserţii artistice în program, cu suflu tineresc, în cadrul cărora protagonistele au fost, de această dată, două eleve de gimnaziu: Alesia Arine (de la Şcoala Gimnazială "Carol I") şi Patricia Bădiţă (de la Şcoala Gimnazială "Basarab I"), ambele îndrumate de prof. Cristian Matei. Pe parcursul seminarului, tinerele talente au interpretat, însoţite de chitarele lor, câte două melodii folk - "Nebun de Alb" şi "Vânt îngheţat", respectiv, "Aproape de voi" şi "M-am îndrăgostit numai de ea".
Înainte de abordarea tematicii acestei luni, preambulul a fost marcat de o mică ceremonie de decernare a unor medalii şi distincţii militare pentru 4 invitaţi, ca urmare a sărbătoririi recente a Zilei Rezervistului (marcată la data de 31 mai). Moderatorul secund, col.(rtg.) Laurenţiu Domnişoru, a înmânat, din partea Biroului Permanent Central al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere "Alexandru Ioan Cuza", Medalia "Emblema de onoare" pentru prof. dr. George Baciu şi col. (r.) Rodica Nicolae şi Medalia "Rezervistului Militar" pentru lt.col. (rtr.) Ion Nastea şi slt. (rtr.) Ioan Şutacu. Momentul a fost încheiat cu binemeritatele aplauze şi felicitări din partea audienţei.
Trecerea la esenţa întâlnirii lunare a căzut în sarcina prof. Constantin Voiculescu. La propunerea gazdelor, acesta a evocat personalitatea lui Gheorghe Lazăr, despre care ştim că a fost întemeietorul învăţământului în limba română din Ţara Românească. În mare parte, expunerea sa a fost publicată exact în ediţia de miercuri a ziarului ARGEŞ EXPRES, şi, aşa cum ne-a obişnuit deja, locutorul a atins mai multe aspecte esenţiale din activitatea prolifică a cărturarului care înfiinţa, în anul 1818, la Bucureşti, prima unitate cu predare în limba română - Şcoala de la "Sfântul Sava". În trecere, au fost amintite şi alte nume mari care au influenţat dezvoltarea învăţământului românesc, ceea ce a generat ideea pregătirii câte unei prezentări similare pentru fiecare în parte, în ediţiile viitoare ale întâlnirii.
Lidia Mariana Manea, de profesie educatoare, este cunoscută deja printre cenacliştii argeşeni datorită lansării anterioare de carte, care s-a conturat tot în cadrul acestui tradiţional seminar cultural. Autoarea a reţinut că a sfidat puţin cronologia activităţii sale scriitoriceşti, întrucât prima oară a venit cu romanul "Amurg şi răsărit", în care se întrevedea maturizarea sa literară, iar miercuri a ales să prezinte "Frumoasa şi călugărul", o carte de debut, marcată de stângăciile, nostalgiile şi sentimentalismele specifice tinereţii. Micul volum a fost analizat pe larg de către prof. Cezar Bădescu, iar observaţiile sale au mers atât în direcţia talentului protagonistei de a reda într-un mod incitant spre lectură fapte, dialoguri şi întâmplări şi de a construi portrete memorabile de personaje, toate întreţesute armonios sub semnul unei copleşitoare încărcări afective. Este vorba despre un roman de dragoste, cu iubiri nedeclarate, dar trăite cu foarte mare intensitate, dintre care două ajung la împlinire, iar o a treia se încheie tragic, jertfită pe altarul celei supreme faţă de Dumnezeu. Practic, romanul prezintă o poveste ce aminteşte, pentru cunoscătorii nostalgici, de celebrul "Thorn Birds" al autorului australian Colleen McCullough, care a fost ecranizat în 1983 şi difuzat şi la noi sub numele "Pasărea spin". Mai multe, însă, puteţi descoperi prin lectura integrală a volumului. Autoarea s-a rezumat la câteva mărturisiri privind modul în care scrisul a ajutat-o să depăşească o etapă grea din tinereţea sa (fiind orfană şi nevoită să-şi ia viaţa în mâini de la o vârstă fragedă) şi a explicat că ea creează "din suflet, pentru suflet", evident fiind încurajată de propria poveste de dragoste pe care o trăieşte cu cel care-i este soţ.
Aşa cum a fost anunţat în prealabil, invitata specială a întâlnirii din luna iunie a fost Cristina Onofre, poetă franceză de origine română, având alias-ul literar Christine Bernadette Rousseau. Pentru cei care nu o cunosc, este vorba despre o argeşeancă de-a noastră care ne reprezintă la Paris prin poezie şi promovarea portului popular autohton. De altfel, aceasta se poate mândri cu premiile "Poetes sans frontieres" şi "Prix de la Francofonie". Poeta a dovedit o sensibilitate literară covârşitoare, în cadrul unui recital acompaniat de fundal muzical ce a generat trăiri vibrante şi multă emoţie în rândul audienţei, totul construindu-se parcă sub forma unei pledoarii simbolice pentru frumuseţea nevăzută a lumii.
Ultima parte a şedinţei culturale a fost tot un soi de pledoarie, uşor lamentativă, pentru trezirea la realitate a românului care şi-a uitat unele dintre cele mai importante valori, precum patriotismul şi păstrarea demnităţii în faţa asupritorilor străini. Mesajul general transmis de Bogdan Grigore a fost acela de cunoaştere şi înţelegere a istoriei naţionale şi de evitare a repetării greşelilor din trecut. Evident, întrucât autorul expunerii este profesor de Istorie, acesta a atras atenţia şi cu privire la problemele sistemului educativ românesc, arătând că se fac eforturi de îndepărtare a tinerelor generaţii de la adevăr şi de înstrăinare a acestora de istoria propriei ţări. O scurtă intervenţie a venit şi din partea ing. Ion Vasilescu, prin observaţii asupra romanului Lidiei Mariana Manea şi câteva lămuriri legate de expunerea lui Bogdan Grigore, care - dacă timpul ar mai fi permis - ar fi putut da naştere unor noi teme de abordat. În final, Valeriu Ion Găgiulescu a recitat poezia "La Crucea Eroilor", iar seara s-a încheiat cu fotografii şi impărtăşiri de impresii. Întâlnirea din această lună a bifat, aşadar, mai multe teme cultural-artistice - eseu, roman, poezie, muzică şi istorie, atingând în mod eficient scopul urmărit de gazde.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It