Argeşeni şi vâlceni, la ceas cultural

Vineri, la casa-muzeu a pictorului Dumitru Norocea s-a vernisat expoziţia cu 24 lucrări în acuarelă (peisaje, case ţărăneşti, portrete şi natură statică) realizate de vâlceanca Aurelia Drăghici-Rogojinaru. Evenimentul, organizat de Biblioteca Municipală Curtea de Argeş (director, ing. Marian Ghiţă) şi Cenaclul literar local "Nicolae Velea", în colaborare cu Societatea Culturală "Anton Pann" din Rm. Vâlcea (preşedinte, prof. dr. Mihaela Rădulescu) şi în parteneriat cu Muzeul Municipal Curtea de Argeş (director, Ştefan Dumitrache), s-a bucurat de prezenţa a aproximativ 30 persoane, printre care s-au numărat şi criticul de artă contemporană Giampaolo Trotta şi cei doi oaspeţi ai acad. Gheorghe Păun - artistul plastic Barbara Walder (prezentată de noi în cadrul unui interviu publicat lunea trecută şi despre care ştim că va expune la C.C.A. Curtea de Argeş pe 4 iunie) şi soţul acesteia, Bruno Stephan Walder. De peste Topolg, îi menţionăm pe Petre Cichirdan - poet şi redactor şef al mai multor publicaţii culturale din Vâlcea, poeţii vâlceni Nicolae Nistor, Ovidiu Cristian Dinică, Veronica Stan şi Ion Micuţ - membri ai S.C. "Anton Pann" şi pictoriţa Violeta Scrociob (vicepreşedinte al organizaţiei amintite, responsabilă cu filmarea vernisajului). Dintre argeşeni, amintim de pictorul Jean Duţă, prof. Aurelia Corbeanu, prof. Elena Eşanu-Şerbănescu, dr. Mihaela Ionescu, bibliotecara Codruţa Raicu şi alţii. Invitat fusese şi pictorul Ion Aurel Gârjoabă, dar, întrucât a fost reţinut de un alt eveniment, acesta nu s-a putut prezenta şi a transmis un mesaj scris, care a fost citit de către prof. dr. Mihaela Rădulescu. Oaspeţii din Liechtenstein, criticul de artă italian şi pictorul Jean Duţă au apreciat la protagonista expoziţiei buna stăpânire a tehnicii utilizate, dar şi preferinţa pentru temele abordate, prin care îndeamnă la întoarcerea către valorile naţionale, către satul de odinioară şi care contribuie la reînvierea spiritului românesc. Înclinaţia către tradiţional şi specificul naţional a fost salutată îndeosebi de către cunoscătorii străini, mai ales că expoziţia Barbarei Walder, prin subiectul anunţat (revenirea românilor la rădăcinile ancestrale), se intersectează întrucâtva cu tematica artistei vâlcene. După impactul iniţial cu lucrările regăsite pe simeze, partea a doua a întâlnirii s-a derulat sub forma unui dialog cultural consistent - un soi de duel amical în versuri între poeţii vâlceni şi cei argeşeni - într-o atmosferă cordială, care a sfidat parcă potopul năpustit peste oraş. Căldura şi cadrul intim al activităţilor culturale de la noi i-au impresionat mult pe vizitatorii de peste hotare, care au ţinut să remarce acest lucru. Organizatorii au anunţat că vor continua acest proiect de colaborare între iubitorii de cultură argeşeni şi vâlceni.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
