La curtea lui Urmuz - Monumentele neîngrijite ale oraşului
Neîngrijite, uitate, parcă fără stăpân sau cu stăpâni neputincioşi, orbi, neinteresaţi, delăsători. Despre multe nici nu ştiu cui (mai) aparţin, dacă stăpânii mai sunt în ţară, dacă mai sunt în viaţă. Sunt convins şi că, adesea, nici nu este uşor de făcut ceva major în zona asta, nu numai din motive financiare, ci şi din motive birocratice şi logistice - pentru reparaţii trebuie proiecte profesioniste, aprobări multiple şi meşteri pricepuţi, fiind monumente istorice, nu se poate opera oricum asupra lor, intenţiile bune combinate cu nepriceperea pot mai mult să strice. (Am mai dres în felul acesta busuiocul, dar tot sunt convins că „totul se poate”, trebuie doar dorinţă-iniţiativă, puţină dăruire şi dragoste pentru oraş, dragoste de frumos.)
Pe locul întâi stau, fără îndoială, ruinele San Nicoară. S-a mai scris în ziar despre ele. În interior şi pe lângă ziduri - veceu public. Pe pereţi - inscripţii puşteşti-cretine cu tentă satanică. Crăpături în ziduri în care cresc arbuşti ale căror rădăcini vor lărgi crăpăturile. O poziţie splendidă, vârf de deal, copaci, iarbă, spaţiu - îmi imaginez ce-ar putea face din cel mai părăsit loc central din oraş gospodarii unui oraş occidental... (Am trecut deunăzi prin jur, e prima dată când observ că pe un brâu de pietre, la exterior, la înălţimea unui om înalt, există nişte litere bine cioplite, bine desenate. Cine şi când le-a încrustat acolo, nu ştiu, nu ştiu nici dacă se ştie.)
Pe locul doi, aş pune Gara Regală, dar n-o pun pentru că e... tocmai la gară. Se cere menţionată mai întâi clădirea fostă primărie, fostă muzeu, din faţa Bisericii Domneşti, în intersecţie, una dintre cele mai vizibile clădiri din oraş, albă, cu stucaturi, cu stil, dar şi cu peretele ulcerat, reparat grosolan pe partea dinspre răsărit, cu acoperişul ruginit. Cine-l fotografiază pe Basarab I, pleacă şi cu imaginea jenantă (pentru oraş, pentru proprietari) a casei din spatele lui.
Într-o stare similară se găsesc multe dintre clădirile din „centrul vechi” şi din jurul Parcului Nevers. Aţi mers vreodată mai pe îndelete printre ele, privindu-le decoraţiile, balcoanele, ferestrele - şi starea tristă în care se găsesc mai toate? Aflu de la televizor, din când în când, că în cutare oraş, consiliul local somează, măreşte impozitul, penalizează-amendează pe cei care nu îngrijesc faţadele clădirilor în care locuiesc sau le folosesc într-un fel sau altul. Deci, se poate, legislaţia permite. Mai există o soluţie, am întâlnit-o prin vest: dacă proprietarul nu răspunde la somaţii, primăria dă ea cu var pe faţadă, apoi trimite factura, bine „ajustată”, celui îndărătnic. Nu ştiu dacă se poate şi la noi sau ce ar trebui făcut ca să se poată...
Ca să rămân pe aproape, aş aminti şi turnul de strajă, sau ce-o fi fost el, din curtea Bisericii Domneşti, a cărui reconstruire s-a împotmolit (în aşteptarea unei Ane? nu cred...) de un număr de ani care se măsoară în acoperişuri de carton gudronat schimbate periodic, după ce le fac ferfeniţă ploaia, soarele şi vântul... Simptomatic acel carton gudronat - improvizaţie de margine de sat... Să mă întreb din nou ce-ar face nişte occidentali dintr-un asemenea turn? Şi dacă mă întreb, la ce-mi foloseşte?...
Dintre bisericile oraşului, o situaţie specială, în sens rău, o are Biserica Drujeşti, cu pereţii cei mai „obosiţi” - şi mai e şi la intrarea în oraş! Nici nu ştiu dacă se mai face slujbă în ea - dar asta nu ar schimba prea mult situaţia.
Mai am, dar am iritat probabil deja suficient de mulţi concitadini... (Măcar dacă iritarea i-ar pune la treabă...).
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
