La curtea lui Urmuz - Monumentele (neştiute ale) oraşului
Încerc să număr, fără a avea vreun document la îndemână şi fără a lua oraşul la pas, monumentele Curţii de (la) Argeş. Începând cu cele două biserici fabuloase, cea Domnească, de la capătul dinspre sud al bulevardului, şi Mănăstirea Argeşului, a lui Manole, a lui Neagoe, de la capătul dinspre nord; alte vreo zece biserici trebuie să fie monumente istorice cu acte în regulă, plus vreo treizeci de case şi clădiri, din jurul Pieţei, de pe bulevard, din alte locuri; se adaugă Gara şi Fântâna lui Manole. Nu despre acestea vreau să vorbesc aici, ci despre monumentele „cu soclu”. Îmi ies vreo şapte. Cele mai vechi sunt cele de piatră, statuile înalte, a lui Vlaicu-Vodă, din mini-parcul Nevers, şi a lui Neagoe Basarab, de la intrarea în curtea Mănăstirii, din scuarul din faţa Necropolei Regale. Şi mai fotogenic este monumentul lui Basarab I, din faţa Bisericii Domneşti. Bronz de data aceasta. Diagonal peste intersecţie, bustul lui Mihai Viteazul, tot de bronz. Cu un soclu elegant, bustul lui Constantin Dobrescu, din grădina Liceului Agricol. În centrul (geometric al) oraşului, bustul lui Eminescu, ridicat în iunie 2018.
Şase până acum, cu şanse mari ca onor cititorul să se întrebe mirat unde-care este al şaptelea. În curtea Spitalului Municipal! Arată realisto-socialist (o femeie trupeşă, cu un prunc ridicat, uşor riscant, pe un umăr), un pic cam „obosit” de vremuri. Clădirea spitalului s-a dat în funcţiune pe 16 octombrie 1984, ne informează despre asta o placă fixată pe peretele lui - probabil că monumentul e tot de atunci.
Includ în categoria „monumente” şi placa de bronz+granit dedicată lui Urmuz, dezvelită la jumătatea lunii martie, în faţa Primăriei, nu număr însă basorelieful înfăţişându-l pe Topîrceanu, de pe peretele Centrului de Cultură şi Arte (CCA), placa de marmură de pe peretele Liceului „Regele Mihai I”, amintind că în acea clădire a predat limba franceză celebrul Eugen Ionescu. Plăci mai sunt prin oraş, unele nu numai amintind că ceva-cândva s-a întâmplat acolo, ci şi reuşite artistic: la intrarea în Şcoala „Mircea cel Bătrân”, în faţă la Hidroelectrica, lângă zidul Bibliotecii Municipale. Nu le (e)număr, amintesc în schimb două monumente mai puţin cunoscute.
Primul a fost ridicat „În memoria eroilor argeşeni căzuţi pentru întregirea neamului 1915-1918, sculptor D. Popilian, 1943”. O cruce mare de lemn, sculptată şi inscripţionată, o bancă de ciment, o scenă cu îngeraşi. E lipită de gardul dinspre strada Plopiş a Bisericii San Nicoară. Ar merita o fotografie în ziar.
Al doilea este tot o cruce, de piatră de data aceasta, aşezată într-un loc atât de vizibil, sub privirea (monumentului) lui Neagoe Basarab, deci la intrarea pe aleea din faţa Mănăstirii şi Necropolei Regale, că probabil de aceea nu citeşte nimeni ce scrie pe ea. A fost ridicată în 1998, „cu cheltuiala doamnei Hermina Rikaru Tabata, creştină ortodoxă din Japonia”!
Cruci-monumente mai sunt în oraş: Monumentul Veteranilor, din faţa CCA, crucea din faţa Clubului Armatei, putem adăuga aici şi obeliscul din Cimitirul Eroilor, ca şi splendida placă de marmură din Şcoala „Carol I”, dedicată tot „eroilor oraşului C. de Argeş căzuţi în Războiul de Reîntregire 1916-1918”. Sub inscripţie, o listă lungă de eroi, sub listă, „Patria recunoscătoare”. Multe cruci şi cavouri din cimitirul oraşului sunt şi ele de amintit.
Plus... monumentele neştiute pe care nici eu nu le ştiu, căci sigur trebuie să mai fie... Din păcate, multe monumente sunt lăsate în paragină - dar, despre asta, data viitoare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
