La curtea lui Urmuz - Istoria văzută de sus (I)
Chiar foarte de sus... La nivel de milenii - pentru vremurile mai vechi, de secole - pentru cele mai apropiate, distingând (mă rog, încercând asta) tendinţele, „orânduirile”, etapele mari, numerele mari, nu evenimente, oricât ar fi fost ele de spectaculoase şi de influente. Plecând de la „desprinderea din maimuţă” (nu e neapărat o plasare explicit evoluţionistă, dar un asemenea punct de vedere are unele avantaje, de pildă, în „prezicerea viitorului”, prin extrapolarea tendinţelor) până în vremea de azi şi alunecând puţin şi spre ziua de mâine - mă rog, secolul de mâine... Concluzia este pesimistă, ca să nu spun tristă-descurajantă, cer de-acum îngăduinţă cititorului (abordarea creaţionistă ar mai îndrepta câte ceva în zona asta, dar rezist tentaţiei).
Cuvintele-cheie sunt: consumerism, productivism, sclavagism, proprietate, invazii, colonii, globalizare, ... iar la final, mai toate ipotezele sunt sumbre...
Aşadar...
Am fost la începuturi puţini, abia ne ridicam în două picioare, abia vorbeam. Mâncam mai mult vegetale, fructe, frunze şi rădăcini. Am adăugat la dietă animale, mai mici sau mai mari. Vânători şi culegători, grupuri mici, nomade. Unelte puţine, haine la fel, adăposturi pentru durate mici. Toată averea cărată pe umeri.
A venit însă „marea păcăleală” - revoluţia agrară (mărturisesc, aici sunt influenţat şi de cărţile lui Yuval Noah Harari, căutaţi-le, merită citite). Am „domesticit” grâul, porumbul, cartoful. Noi pe ele sau ele pe noi? (Idem, paranteza dinainte.) Ne-am sedentarizat, ne-am hrănit mai constant-predictibil, deloc mai bine, ne-am înmulţit, ne-am făcut case, sate, unelte, am adunat „avere”. Şi aşa a început globalizarea - şi toate neplăcutele cuvinte-cheie de mai sus.
Se conturează trei necesităţi fundamentale: resurse (sol, apă, sare, piei etc.), forţă de muncă şi unelte. Pentru unelte, e nevoie şi de alte resurse (lemn, metale). Sunt naturale trei moduri imediate de a satisface aceste necesităţi: cauţi resurse în jur (migraţii spre teritorii noi) sau la alţii (jafuri, invazii, colonizare), cauţi forţă de muncă (în sat sau la alţii, invaziile au rost şi aici), progres tehnic. Doar ultima direcţie de acţiune este morală - chiar dacă perfecţionarea uneltelor a fost totdeauna simultană cu perfecţionarea armelor.
Aşa a apărut sclavagismul, aşa au apărut marile invazii, imperiile.
Imperiile măresc consumul (birocraţie, armată, decadenţă), progresul tehnic măreşte şi el consumul. Pe de o parte, creşte „nivelul de trai”, pe de alta, producţia devine scop în sine, ca fiind aducătoare de profit, aşadar trebuie valorificată-vândută. Apare comerţul, apar banii (uluitoare evoluţie, de la troc, la „monede” din sare, la aur, hârtie, numere pe un calculator...), apare publicitatea (mai întâi se produce obiectul, apoi se induce populaţiei nevoia de el...). După resurse, forţă de muncă şi unelte, apare o a patra mare necesitate: piaţa de desfacere!
Sclavagismul, ca orânduire, a dispărut de nişte mii de ani, ca sursă de forţă de muncă persistă în continuare - voi reveni.
Observaţi că tot ce încerc să descriu aici are legătură cu globalizarea: migraţii, incursiuni militare, imperii, descoperiri geografice, comerţ, metropole, colonii, bani.
Colonii propriu-zise (geografice), colonii virtuale (viitorul), neo-colonii, la limită, colonii extraterestre - discuţia se amână pe săptămâna viitoare...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
