LINIŞTE, SĂ NU-L TREZIM PE MAESTRU!
Vorbiţi mai încet. Caragiale doarme. Nu-l treziţi! Uriaşul se poate deştepta în orice clipă. Deşi ar fi bine să audă "Glasul poporului suveran", al acestui biet popor în plină reformă, cu corupţi, crime, violuri, scumpiri, promisiuni deşarte.
Şi dacă s-ar deştepta, ar avea ce să vadă. Mulţi, foarte mulţi Caţavenci şi mai mulţi Tipăteşti, Trahanaci, Zoiţice. Şi să nu mai vorbim de Impiengeşti, Farfurizi, Leonizi, Miţe, mamiţe, mam-mari, Pristandai, Venturiani şi, nu în ultimul rând, cetăţeni turmentaţi care din alegeri în alegeri se întrebau: "Eu cu cine votez, coane Fănică?"
Vorbiţi mai încet în Parlament să nu se trezească Ceahlăul, chiar dacă aţi găsit "Scrisoarea atât de pierdută" pe care credeţi că aţi ascuns-o să nu o găsească nimeni. Există astăzi lucruri ce depăşesc pe cele din "Pierduta lui scrisoare...".
Odihnească-l Dumnezeu în pace!
Ce vreţi să spuneţi, nu ajung oamenii acolo, sus, prin şantaj, nu se caţără cu vorbe şi promisiuni, nu sunt oameni politici înzestraţi cu oratoria lui Farfuridi?
Păstraţi tăcerea, nu deranjaţi Everestul, care ar vedea că personajele domniei sale se plimbă printre noi, vorbesc în Senat, promit în campanii electorale, citesc ziarul invers şi se miră că iar s-a mai răsturnat un tren.
Sumedenie de oameni ai zilelor noastre, aidoma personajelor Domnului Caragiale, sunt mai adevărate decât cele din viaţa reală. Discursurile demagogice ale Caţavencilor şi Frafurizilor s-ar putea să-l deranjeze din somnul veşnic şi să scrie multe "Scrisori pierdute", "Nopţi furtunoase" şi "Bileţele" găsite.
Păstraţi tăcerea! Uriaşul din Mărginenii Prahovei se odihneşte păzit cu grijă de Pristanda, care între timp şi-a făcut o superbă vilă străjuită de steagurile ce niciodată nu vor ieşi la număr. De ce vreţi să-l treziţi, ca să-i refuzaţi încă o dată intrarea în Academie, nu v-ar ierta Conu Iancu. V-ar invita la o bere cu guler la Gambrinus şi v-ar încondeia să vă meargă fulgii, domnilor Tipăteşti, Trahanachi şi Dandanachi...
"Ce lume, ce lume!...", zicea prefectul Tipătescu.
Unii dintre contemporanii lui Ion Luca Caragiale spuneau că ar fi fost "un adevărat liberal care i-a plesnit pe conservatori". Caragiale n-a fost nimic din toate acestea. A fost un mare artist prin puterea lui de a surprinde viaţa în ceea ce are ea mai ascuţit, făuritorul unei dramaturgii de neegalat şi a unei proze incontestabile. Împreună cu toată suflarea românească, buni şi răi să-i aducem prinosul de recunoştinţă aceluia care cu atâta strălucire a cinstit gândirea şi graiul nostru românesc. Tăcere! Tăcere! Titanul doarme... Nu-l deranjaţi!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
