La curtea lui Urmuz - Cronici cu predestinare
Titlul anterior are înţelesul său, dar se vrea şi o „rimă” la titlul unui recent volum semnat de colaboratorul apropiat al revistei „Curtea de la Argeş”, Marian Nencescu. Este vorba despre „Lecturi cu premeditare”, apărut spre finalul anului trecut la Editura UZP (Uniunea Ziariştilor Profesionişti), Bucureşti.
Cititorul ziarului ar trebui să-l ştie pe cel numit mai devreme, ba chiar de mult timp ar trebui să-l ştie, de pe vremea CIC (Clubul Iubitorilor de Cultură), din revistă, de la întâlnirile revistei - eventual din volumele anterioare, nu puţine, publicate de Marian Nencescu. Gazetar profesionist în adevăratul înţeles al cuvântului (de pildă, a condus multă vreme revista „Biblioteca Bucureştilor”, a colaborat şi colaborează ritmic la mai multe publicaţii), cu lecturi întinse şi scrieri care conturează o operă consistentă, ba chiar cu un doctorat în filosofie, ceea ce presupune şi numeroase articole de specialitate, mereu alert, pozitiv, interesat de tot ce merită interesul, de la arta plastică la literatură, de aici la mersul (ideilor) lumii, evitând să calce prea apăsat prin cele mundan-politice dimprejur, dar referindu-se „cu premeditare” la Eminescu şi Adrian Păunescu, la „moldovenism” sau la… teodiceea nutriţiei, bun cunoscător al istoriei jurnalismului românesc, a culturii româneşti în general - totdeauna scriind despre toate acestea cu, i-aş zice, o relaxare filosofică, un zâmbet echivalent cu înţelepciunea. Sunt convins că acelaşi zâmbet îl însoţeşte şi atunci când citeşte...
Se găsesc toate acestea (ilustrate) şi în volumul de faţă - care mai confirmă una dintre trăsăturile scrierilor lui Marian Nencescu: atracţia sa pentru subiectele, dacă nu neapărat controversate, măcar „interpretabile”, interpretate diferit la momente diferite, de oameni diferiţi, uneori cu răsturnări surprinzătoare, neaşteptate. Aparent fără a mărturisi o alegere tranşantă, o „soluţie”, poziţionarea îi este vizibilă de fiecare dată, fie ea şi „ascunsă” printre rânduri sau, şi mai semnificativ, în citate şi referinţe.
Câteva titluri de secţiuni care ilustrează ele însele cele spuse: „Puciul” de la Adevărul (o întâmplare din 1892, nu din vremea noastră), Pitici sau uriaşi? O dispută cât secolul de mare (un episod care ţine de Holocaust, privindu-i pe „piticii din Rozavlea”), Ziua (mereu amânată) a emancipării femeii (citatul lămuritor, nu ştiu de unde preluat: „un popor valorează cât femeile lui”), Sapiens în era consumerismului, sau retorica plăcerii („etica consumeristă se bazează pe manipulare”), „Luceafărul” sau „dimensiunea Eminescu” în cheie post-modernă, O relaţie „imposibilă”: Maiorescu-Eminescu, Rana care ne doare - moartea raţiunii la Eminescu (chipul Poetului, în grafică şi sculptură, societăţi secrete, „Dubla sacrificare a lui Eminescu” - Theodor Codreanu, „golănia” reprezentării nud a lui Eminescu - George Pruteanu etc.), „Mithra” Cocor sau „desfacerea” de trecut (reabilitarea mult discutatului roman, cu invocarea cărţii „Treptele lumii”, de Tudora Patrichi) - şi aşa mai departe.
Închei cu un citat reluat de Marian Nencescu (în „G. Topîrceanu, pe via epica”) din prefaţa la „Pirin-Planina” (1937): „A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de ţară drept o datorie, e în stare să se laude cu ea... Să fii cinstit, să-ţi iubeşti ţara, părinţii, nevasta sunt aspecte elementare ale omului civilizat. Sentimentele au pudoarea lor.”
Topîrceanu scrie, Nencescu aderă prin reluare - noi, să-i salutăm pe amândoi, recunoscători. Şi să-i (re)citim...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
