Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 4 mai 2026 15:46

La curtea lui Urmuz - Argeşul şi Academia

Joi, 13 decembrie, la Restaurantul Cornul Vânătorului din Trivale-Piteşti, a avut loc Gala „10 pentru Argeş”, ediţia a treia, sub sloganul „România de la Argeş îşi cinsteşte valorile”. O acţiune de toată lauda, într-o vreme în care se simte acut nevoia de promovare a performanţei, nevoia de modele - cadrul este un proiect al Consiliului Judeţean cu chiar acest titlu, „Respect pentru Valorile Naţionale”, iniţiat în 2017 în colaborare cu Academia Română şi cu DACIN SARA (Societatea pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români în Audiovizual; preşedinte Dan Piţa, director general Bogdan Ficeac). Zece laureaţi, din zece domenii (sănătate, educaţie, turism, afaceri, sport, cercetare etc.). Nu este singura acţiune frumoasă a CJA la care Academia este asociată - menţionez şi „Flacăra Centenarului”, şi „Chemarea de la Goleşti” (la concordie şi implicare).
De data aceasta, Academia Română a fost reprezentată la cel mai înalt nivel, de faţă fiind preşedintele AR, acad. Ioan-Aurel Pop, acad. Răzvan Theodorescu - vicepreşedinte, acad. Ioan Dumitrache - secretar general; au fost prezenţi şi acad. Nicolae Panin - preşedintele Secţiei de ştiinţe geonomice, şi (aş putea zice, dar nu zic: „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă,) subsemnatul, singurul membru al AR „cu buletin de Argeş”...
Tot pe 13 decembrie a avut loc în Aula Academiei decernarea Premiilor AR pe anul 2018 (pentru realizări culturale şi ştiinţifice din anul 2016), precum şi a unor diplome Meritul Academic - o asemenea diplomă a fost acordată de către Prezidiul AR şi preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, dr. Constantin Dan Manu. Desigur, diploma i-a fost înmânată laureatului în tipul Galei „10 pentru Argeş”, de preşedintele Academiei.
În acest context, am făcut o rapidă „cercetare” prin „Anuarul Academiei” şi prin „Dicţionarul Membrilor Academiei Române, 1866-2016”, de Dorina N. Rusu, în căutarea de membri ai AR născuţi în Argeş. Rezultatul a fost surprinzător.
Peste 20 de argeşeni care nu mai sunt acum în viaţă au fost membri (corespondenţi, titulari sau de onoare) ai Academiei, vreo cinci, dacă nu mai mulţi, membri ai Academiei au avut moşii, reşedinţe în Argeş (începând cu Nicolae Creţulescu, membru AR din 1871, deci la cinci ani de la înfiinţarea Academiei, preşedinte al acesteia în 1872-'73 şi 1895-'98, care avea un conac la Leordeni) şi, lucrul cel mai interesant, la ora aceasta există 10 argeşeni în Academia Română. Dacă ţinem seama că AR are cel mult 181 de membri corespondenţi şi titulari, mai totdeauna 5-10 locuri fiind vacante, din motive naturale, înseamnă că media pe judeţele ţării, Bucureştiul fiind adăugat acestora, este de 4,2-4,3 academicieni pe judeţ. Aşadar, Argeşul este prezent în forul cultural naţional suprem cu de două ori şi ceva mai mulţi localnici decât media pe judeţe.
Şi mai interesant: Colegiul „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş are patru absolvenţi în Academie - cam cât media pe judeţe! Până acum vreun an, eram trei, toţi de la sat: Corbeni, Cicăneşti, Vâlcele. Ne-a „stricat statistica” medicul Dragoş Vinereanu, născut la Piteşti (în 1966 - este şi printre cei mai tineri membri ai Academiei). Dacă ne reamintim că anul viitor Colegiul V.V. împlineşte un secol, remarca anterioară capătă o semnificaţie şi mai mare. Gaudeamus igitur!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It