Premii din India pentru elevii de la Cercul de Pictură "Culoare şi vis"

Micii creatori de lumi fantastice care sunt pregătiţi de prof. Elena Stoica în Berindeşti, sătucul idilic de la poale de munte, nu contenesc să ne surprindă cu frumoasele lor performanţe. Pictura este ceea ce ştiu cel mai bine să facă şi tocmai de aceea i se dedică acestui domeniu cu aceeaşi pasiune "contagioasă" pe care dascălul le-a insuflat-o cu răbdare şi o iscusinţă didactică greu de egalat. Pentru că sunt harnici şi perseverenţi, am putea spune că "Moşul" a venit la ei în cea mai apreciată formă pe care o putea lua: premii excepţionale de peste mări şi ţări! Nu este niciun secret că micii pictori instruiţi de prof. Elena Stoica au ajuns să fie cunoscuţi în lumea largă datorită lucrărilor unice pe care le realizează în atelierul improvizat în acea şcoală dezafectată din satul corbenean. Prea puţini cunosc condiţiile de lucru, însă învăţăceii de la "Culoare şi vis" nu trimit peste hotare decât acele minuni izvorâte din frumuseţea unui interior încă nealterat de zgura lumii, ingenuitatea artistică, bogăţia de imaginaţie - toate fiind frânturi din suflet de copil transpuse pe hârtie. Nicăieri nu se citeşte vreun mesaj încărcat de negativism, ci parcă totul reflectă bucurie şi mulţumire, invitând la contemplare. În urmă cu câteva luni, din acel sătuc uitat de lume plecau timid spre India câteva lucrări realizate de elevii prof. Elena Stoica. Este vorba despre concursul "Fragrance of Art Buds", ajuns la cea de-a X-a expoziţie de artă pentru copii şi tineret. Competiţia s-a prezentat destul de accesibilă pentru imaginaţia copiilor, fiindcă tematica a fost la alegere. Cu toate acestea, a existat o sincronizare cu "Children's Day Celebrations" (Ziua Copilului în India este marcată anual pe data de 14 noiembrie). Fireşte, lucrărilor lor, micii pictori de la Cercul "Culoare şi vis" nu s-au abătut de la laitmotivele din folclorul românesc, care mereu le poartă noroc: costumul popular, scene din poveştile şi basmele româneşti, imagini inspirate din atelierele organizate la Muzeul Goleşti sau din călătorii. În total, au existat 39 cluburi de pictură participante, din ţări precum România, Bulgaria, Macedonia, Ungaria, Croaţia, Ucraina, Sri Lanka, Iran, Moldova, Letonia, Lituania, Turcia, Slovacia, Slovenia, Azerbaidjan, Serbia, Republica Cehă, Thailanda şi India. Iată şi premiile obţinute de elevii noştri: Medalie de Aur (categoria Tineret) - Mara Ureche; Premiul de Onoare al Juriului (categoria Copii) - Teodora Mircioiu; Premiul de Onoare al Juriului (categoria Tineret) - Anastasia Banu; Diplomă de Excelenţă (categoria Copii) - Sarah Drăgoi; Diplomă de Excelenţă (categoria Tineret) - Alexandra Dovleac. Felicitări tuturor şi la cât mai multe picturi inspirate!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
