De Crăciun...
Stau de-o vreme pe marginea mea, deşirându-mi sinele pe fiecare gând în care mă caut. Privesc îndoiala care-mi picură din vene şi rătăcesc prin pustiul trăirii mele cea de toate zilele. Ascult sughiţul inimii, obosită de păcatele fiecărei vecernii în care am uitat să mă rog. Mă iau de mână şi pornesc încet spre biserica din ochii cerului cu inima în palmă. Decembrie stă la foc, singur şi roşu în obraji, aşteptând răsăritul nopţii ca să colinde la fereastra lunii adormită pe umărul plin de promoroacă al gardului căzut în genunchi pe buzele zăpezii de ieri.
Stau de-o vreme pe marginea mea şi mă parcurg pe furiş, filă cu filă, emoţie cu emoţie, colind cu colind... Şi dacă o să mă găsesc, aşa, din întâmplare, o să-mi pun naşterea la vedere, pe facebook, în grupul cu restanţieri la comunicarea cu Dumnezeu.
Stau de-o vreme pe marginea mea şi aştept Crăciunul ca să copilăresc alături de Iisus, prietenul meu din suflet. Şi este Crăciun peste pământ! Să ne întoarcem către noi spre a ne căuta sfinţenia, bunătatea, toleranţa, înţelegerea, răbdarea.... pe care Domnul ni le-a aşezat în inimă, încă de la naşterea sa şi pe care, mulţi, le-am uitat. Tocmai de aceea trăim viaţa cu rest...
Hai să ne mai naştem o dată. Măcar pentru o rugăciune la Cina Cea de Taină. Numai aşa vom putea trăi cu rost....
CRĂCIUN FERICIT!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
