"România - 100", un alt fel de vernisaj!
Asociaţia Culturală "Urmuz" îşi urmează scopul cu care fondatorii săi au pornit la drum şi implică tot mai mulţi tineri în activităţile pe care le desfăşoară. Cel mai recent proiect a fost vernisajul unei expoziţii cu lucrări de grafică şi pictură în ulei aparţinând maestrului Ion Aurel Gârjoabă, care s-a structurat sub forma unui curs introductiv de artă vizuală contemporană destinat elevilor. Evenimentul a fost găzduit de Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" şi a avut ca participanţi, în afară de iubitori de cultură şi frumos din zona noastră, elevi de la două unităţi de învăţământ liceale. Este vorba despre un grup de la Liceul Tehnologic "Constantin Dobrescu", însoţit de către prof. Daniela Florentina Hirică şi un altul de la Liceul Tehnologic "Regele Mihai I", coordonat de prof. Ramona Bălţatu. În plus, pentru evitarea instalării monotoniei, elevii Vlad Cristian Marcu şi Alina Stan, de la C.N.V.V. au interpretat, însoţiţi de chitare, cântece patriotice.
Ei bine, în ceea ce priveşte derularea propriu-zisă a vernisajului, lucrările de pe simeze au fost prezentate în primă instanţă de către artistul plastic Ruxandra Socaciu, fostă elevă a maestrului Gârjoabă, aceasta observând, înainte de toate, schimbarea registrului tematic şi a stilului. Ca urmare, a fost apreciat spiritul de reinventare al protagonistului expoziţiei, aspect imperios necesar pentru supravieţuirea unui pictor în faţa trecerii vremii şi pentru adaptarea la cerinţele sau aşteptările lumii artistice contemporane. În plus, s-a subliniat tenacitatea maestrului de a îmbina culorile în aşa fel încât până şi cele reci să transmită senzaţia de căldură, strălucire şi emoţie, ori acest lucru nu poate izvorî decât dintr-un suflet creator sensibil şi candid. La rândul său, autorul lucrărilor a amintit celor prezenţi că arta, prin natura sa intrinsecă, se adresează sufletului şi are scopul de a genera trăiri complexe şi înălţătoare. Pornind de la acest aspect, pictorul le-a prezentat elevilor lucrările proprii ca şi cum ar fi fost într-un atelier, vorbindu-le pe larg despre limbajul artei plastice, despre elementele constitutive ale acestuia, explicându-le ce înseamnă punctul plastic şi linia prin care se exprimă o serie întreagă de stări sufleteşti şi este redat într-o operă de artă tot ceea ce se petrece în jurul creatorului ei. "Cel mai expresiv element de limbaj rămâne, însă, culoarea, care - prin energia pe care o degajă - exprimă profunzime. De exemplu, roşul are efect psiho-fiziologic şi accelerează pulsaţiile inimii. Nu întâmplător este numită culoarea dragostei, fiindcă atunci când vezi pe cineva pe care îl îndrăgeşti, bătăile inimii se accelerează. Apoi, galbenul este o culoare a bucuriei, semnificând speranţă şi prospeţime. Albastrul este meditativ şi predispune la contemplare, iar verdele este culoarea opusă roşului, căci atenuează pulsaţiile inimii. De aceea, atunci când ieşim la iarbă verde, avem senzaţia aceea de relaxare şi de linişte. La polul opus, violetul este o culoare pesimistă... Trebuie să cunoaştem toate aceste lucruri ca să putem înţelege şi descifra o operă de artă. De pildă, şi liniile au semnificaţiile lor, în funcţie de gradul de înclinare sau de poziţionare", a explicat artistul.
Şi, fiindcă vorbim despre pictură abstractă, Ruxandra Socaciu a completat cu precizarea că pictura reprezentativă sau imitativă a fost înlocuită de fotografie, aşa că scopul iniţial al acesteia a fost pierdut. Prin urmare, a trebuit să se reinventeze şi să găsească noi sensuri şi scopuri, cum ar fi cel de manifest, de exemplu. Discuţiile au continuat timp de 40 de minute, iar atenţia elevilor a fost captivată ingenios de către protagonistul vernisajului, fiindcă acesta a oferit explicaţiile folosindu-şi lucrările ca suport didactic şi răspunzând la întrebări. La final, participanţii au fost invitaţi la o gustare şi au făcut poze de grup cu maestrul şi organizatorii care au dezvăluit că au în plan multe astfel de activităţi pentru educarea generaţiei tinere în spirit cultural.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
