Mărturii adevărate
În vara anului 2014 am avut deosebita plăcere să primesc o scrisoare recomandată din Alba Iulia, oraşul dublei întregiri a neamului românesc. Epistola era semnată de un prieten, patriot român, care, în discuţiile purtate, atât despre istoria pământului sfânt al Transilvaniei, dar şi despre actualele probleme social-politice care frământă această patrie, îmi spunea adesea: „Îi spun patrie fiindcă cuvântul are o mare încărcătură emoţională”. Este vorba despre prietenul meu ardelean Simon Gheorghe, el semna acea scrisoare care debuta cu vorbele: „Luaţi aminte! Aşa am dus-o în perioada odiosului Dictat! Să nu se repete!"
Mărturii adevărate ale unui ardelean căruia, la fel ca tuturor românilor din Transilvania, le-a fost ştearsă identitatea, au fost obligaţi să-şi uite limba, obiceiurile şi tradiţiile. Cine are urechi, să audă, cine are ochi, să vadă paşii mărunţi pe care-i fac iredentiştii maghiari, susţinuţi de Budapesta. Oamenii politici ar trebui să taie răul de la rădăcină, fără duhul blândeţii, trebuie să-i potolească, pentru a nu-i lăsa să ne strice marea sărbătoare ce se apropie, 1 Decembrie, Centenarul României.
Redau mai jos scrisoarea prietenului meu din Alba Iulia: "Mă numesc Simon Gheorghe, sunt inginer. M-am născut într-o zonă deosebit de pitorească şi frumoasă a Ardealului de Nord, în oraşul Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, în anul 1941, într-o familie creştin-ortodoxă, am cinci fraţi, iar părinţii noştri erau români adevăraţi. În perioada anului 1941, Transilvania de Nord era sub dominaţia Austro-Ungariei care, prin politica ei, a căutat să maghiarizeze pe toţi românii din teritoriile ocupate, astfel că tata, din Grigor a ajuns Gergely, mama, din Paraschiva, a devenit Piroşka, sora mea Maria s-a numit Marişko, Ileana a devenit Ilona, Vasile - Lazlo, şi uite aşa, noi vorbeam numai româneşte, iar ei ne-au făcut maghiari.
Am terminat liceul în oraşul natal, Vişeu de Sus, în anul 1959, iar bacalaureatul l-am dat la Sighetul Marmaţiei, fiindcă noi eram unica clasă mixtă. Dirigintele notru, domnul profesor Drulea Mihai, un român patriot, cunoştea familiile tutror elevilor din clasă, fiindcă toţi eram români, aşa că toate diplomele de absolvire a liceului le-a completat în limba română. Înscrierea pentru admiterea la Facultatea de Agronomie din Iaşi am făcut-o în aceeaşi toamnă. Am fost foarte surprins căci, după înscriere, am fost chemat la rectoratul Institutului Agronomic, unde domnii (sau, cum se spunea pe atunci, tovarăşii) rector Pantea şi decan Răvăruş mi-au adus la cunoştinţă că toate datele de pe certificatul de naştere şi de pe buletinul de identitate erau în ungureşte, iar diploma, cu numele meu şi al părinţilor, este în româneşte. Le-am explicat că m-am născut în perioada când Ardealul era sub ocupaţie austro-ungară, şi că politica lor era ca toţi românii să aibă nume şi prenume ungureşti, şi i-am rugat să-mi permită să dau examenul de admitere şi, dacă am să reuşesc, mă oblig să dovedesc că sunt român şi că diploma este bună aşa, scrisă în româneşte, nu este falsă.
Mi-au permis, totuşi, să mă prezint la examenul de admitere, la care am reuşit, fiind al patrulea în ordinea mediilor. Am fost chemat din nou la ei, la rectorat şi decanat şi mi s-a spus să mă duc la Sfatul Popular din Vişeu de Sus, să fac o cerere de schimbare a certificatului de naştere şi a buletinului de identitate, în limba română, pentru care nu trebuia să plătesc nimic şi că aceasta se va face rapid, lucru care s-a şi întâmplat. I-am întrebat dacă pot să îi anunţ pe cei 66 de veri ai mei să facă acelaşi lucru, dar mi s-a răspuns scurt şi concis că eu trebuie să mă ocup de problema mea, iar ceilalţi, dacă vor, să procedeze la fel. Şi toate acestea pentru că ocupanţii voiau să ne facă să uităm că suntem români!"
Scrisoare de la un prieten ardelean. Adevărul crud! Da, să luăm aminte, aşa au dus-o fraţii noştri...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
