Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 4 mai 2026 17:14

Filme româneşti, de Ziua Naţională, la Cinematograful "Bucureşti"

Sâmbătă, cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918, vor fi proiectate, la Cinematograful "Bucureşti", două filme româneşti. Astfel, de la ora 12.00, va rula filmul documentar "Marea Unire. România, la 100 de ani. Istoria unui popor". Filmul este realizat de Agerpres şi regizat de Marilena Stănescu, Sergiu Olteanu şi Mihuţ Năstăsache. Intrarea este liberă la acest film!

La ora 16.30, în holul Cinematografului "Bucureşti" vom vernisa expoziţia de pictură a elevilor de la Liceului de Arte "Dinu Lipatti" din Piteşti, având ca tematică împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, iar chitaristul Andrei Tase, acompaniat de dr. Andrian Tase, va susţine un mic recital.

De la ora 20.00 va rula filmul "Triunghiul Morţii", în regia lui Sergiu Nicolaescu. În rolurile principale: Ilinca Goia, Valentin Teodosiu şi George Alexandru. Filmul reconstituie eroicile lupte purtate de armata română împotriva ocupanţilor germani în Primul Război Mondial în localitaţile Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz… Preţul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi.

Duminică, de la ora 18.00, va fi difuzat filmul românesc "Alice T.", în regia lui Radu Muntean. În rolurile principale: Ela Ionescu, Bogdan Dumitrache, Teodor Corban, Şerban Pavlu, Maria Popistaşu, Cristine Hambăşeanu, Andra Guti. Filmul "Alice T.", abia lansat în cinematografele din România (la 9 noiembrie), spune povestea unei adolescente de aproape 17 ani, Alice Tarpan (interpretată cu mare talent de Andra Guţi), care are o viaţă complicată. În ciuda anturajului, este însingurată. Nu e vorba doar de problemele de la şcoală, ca elevă mereu răzvrătită, sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, ci mai ales de faptul că mama ei adoptivă, Bogdana (actriţa Mihaela Sîrbu), a aflat de toate acestea şi încearcă să-i fie alături. Preţul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenţi şi pensionari şi de 75% pentru elevi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It