"NICI PE-AICI NU SE TRECE!"
Găsindu-ne pe aceeaşi lungime de undă, preţuind mult faptele înaintaşilor, având dragoste faţă de patrie şi popor, respect şi compasiune pentru eroii ştiuţi şi neştiuţi ai acestui neam, am întocmit această scriere din sufletele noastre pentru sufletele iubitoare de patrie şi de popor, de acest neam românesc atât de urgisit de-a lungul existenţei lui multimilenare, timp în care asupra acestui pământ s-au abătut, ca uraganele devastatoare, alte popoare, dornice să prindă rădăcini în glia noastră fertilă, îngrăşată de jertfele bravilor ei apărători. Avem nişte pământuri binecuvântate de Dumnezeu, dar aşezate la răscruce de istorii, jinduite de mulţi ochi lacomi, şi unde trăiesc oameni buni, harnici, ospitalieri şi de bună credinţă.
Acesta este scopul acestei scrieri, vrem să fie un roman ce descrie jertfa, vitejia, eroismul, sacrificiu, dar iubirea, tristeţea sau speranţa, pentru că această scriere împleteşte realitatea acelor vremuri zbuciumate (din perioada septembrie 1944-martie 1945), cu ficţiunea, dar o ficţiune legată de acea realitate. Doamna Nuşa Cantemir, coautoarea lucrării de faţă, a adunat de-a lungul timpului suficient material, ilustrat cu sute de imagini, mergând ani de-a rândul prin locurile unde s-au desfăşurat luptele descrise, la care a luat parte, printre alte trupe româneşti, şi Detaşamentul Păuliş, în perioada de la 14 la 20 septembrie 1944 şi, mai departe, până în martie 1945. Atunci, în vâltoarea luptelor de eliberare a Budapestei, în ziua de Anul Nou 1945, a fost grav rănită o tânără voluntară, pe nume Elena Chiriţă, o fată de numai douăzeci de ani, de un curaj şi o vitejie fără seamăn, născută pe meleaguri argeşene.
Ani la rând, doamna Nuşa Cantemir a însoţit delegaţii din Argeş, avându-l în frunte pe veteranul-erou Mihai Popescu care, chiar în acest an, 2018, când avea respectabilă vârstă de 95 de ani, cu puţin înainte să-şi dea obştescul sfârşit, a mers la Radna să aprindă o lumânare şi să pună o floare la mormintele camarazilor căzuţi şi, în primul rând, la mormântul tinerei voluntare din Suseni, sergentul sanitar Elena Chiriţă.
Detaşamentul Păuliş, cu un efectiv de 1.808 luptători, încă înainte de ziua Sfintei Cruci, 13 septembrie, s-a instalat pe poziţii, făcând lucrări genistice la vest de Păuliş. Unităţile maghiare dispuneau de forţe superioare, raportul fiind de 8 la 1 în favoarea lor. Comandantul Divizionului 61 Artilerie Grea, colonelul Rădulescu, intră primul în luptă, în dimineaţa zilei de 14 septembrie, oprind înaintarea duşmanului în Defileul Mureşului. În aceeaşi dimineaţă a intrat în luptă Compania 6 Elevi, condusă de căpitanul Ion Fătu, despre a cărui soartă tragică povesteşte, spre finalul romanului, eroul de la Păuliş, argeşeanul Mihai Popescu. În 13 septembrie, plutonul 2 din Compania a 2-a ocupase Gara Ghioroc, unde veneau dinspre Arad trenuri pline cu refugiaţi, oameni trişti, speriaţi, disperaţi, mulţi suiţi pe acoperişurile vagoanelor.
Urmau lupte pe viaţă şi pe moarte, cu un inamic mult mai bine înarmat şi dotat. În ziua de 15 septembrie, inamicul continuă atacul pe direcţia Sâmbăteni-Păuliş, dar luptătorii din Detaşamentul Păuliş, însuşindu-şi lozinca "Nici pe-aici nu se trece!", au răspuns cu un foc aşa de nimicitor încât inamicul s-a retras. Au fost doborâte două avioane germane. Inamicul ataca şanţul antitanc de pe şoseaua Arad-Păuliş, unde opunea rezistenţă cu Compania 6 căpitanul Fătu. Cu toate că forţele erau inegale, elevii au rămas pe poziţii, respingând inamicul ce a cunoscut pierderi mari, fiind găsiţi 367 de morţi, soldaţi şi ofiţeri, 13 tancuri distruse etc. De la noi, alături de comandantul Fătu, au căzut 12 elevi.
În zilele de 16 şi 17 septembrie, luptele au continuat cu aceeaşi înverşunare. Două tancuri inamice cad în şanţul antitanc, cinci blindate şi zece autotransportoare au fost scoase din luptă. Inamicul încerca să iasă spre Radna şi se dau lupte grele la est de Miniş. Lipsa de muniţie a provocat, la un moment dat, panică printre ostaşii români. Dar Dumnezeu nu i-a lăsat şi au găsit o căruţă plină cu muniţie, aproape de o biserică. În zorii zilei de 17 septembrie, inamicul se dezlănţuie cu artileria asupra localităţii Miniş şi distruge multe case, dar poziţia a fost recucerită de soldaţii români.
Detaşamentul Păuliş a rezistat până la capăt, când dinspre Deva şi-au făcut apariţia unităţi sovietice. Luptele acestui detaşament au fost îndârjite, iar maghiarii au suferit mari pierderi: 919 morţi, 1.840 răniţi, 318 prizonieri. Redăm mai jos Ordinul de zi nr. 15 din 14 noiembrie 1944: "Şcoala de subofiţeri de infanterie Radna, comandată de colonelul Petrescu Alexandru, s-a acoperit de glorie cu ocazia luptelor dintre 24-20 septembrie 1944 în regiunile Păuliş, Ghioroc, Cuvin. Datorită rezistenţei îndârjite a elevilor şi conducerii pricepute, s-a reuşit timp de-o săptămână să se sfărâme puternicele atacuri sprijinite de care de luptă ale inamicului, care căuta că pătrundă pe Valea Mureşului, spre inima Ardealului. Alături de elevii şcolii de subofiţeri s-au bătut cu aceeaşi bravură Batalionul 1 din Regimentul 96 Infanterie şi Divizionul 61 Artilerie Grea. Pentru exemplul strălucit de bravură şi spirit de sacrificiu de care au dat dovadă elevii Şcolii de subofiţeri de infanterie Radna şi unităţile de întărire, se citează prin ordin de zi pe armată. În faţa eroilor căzuţi, ne închinăm cu adâncă reculegere.
Preşedintele Consiliului de Miniştri şi ministrul de Război ad-interim, General Corp armată C. Sănătescu."
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
